Protest în fața IGP, după ce o mașină de poliție a lovit mortal un motociclist

Accidentul cu implicarea poliției în care un tânăr a decedat a mobilizat aproape o sută de motocicliști la un protest în fața Inspectoratului General de Poliție. Aceştia au semnat şi o petiţie prin care au cerut conducerii IGP transparență în elucidarea circumstanțelor în care s-a produs accidentul de lângă Comrat. 

"Noi cerem! Efectuarea unei anchete obiective cuprinzătoare, transparente şi imparţiale al acestui caz. Vinovaţii să fie pedepsiţi conform legislaţiei în vigoare."

Manifestanții sunt indignați de faptul că, potrivit martoriilor, poliția a încercat să oprească cei patru motocicliști ieșind cu mașina pe contrasens.

"Acest caz să fie dus până la urmă, să se clarifice şi totuşi măcar în memoria celui decedat, să triumfe adevărul. "

"Am venit să protestăm în susţinerea motocicliştilor care au avut de suferit în accidentul dat, ca ulterior să nu mai avem aşa cazuri, pentru că noi participanţii la trafic pe două roţi suntem mai vulnerabili. Manevra de stopare care a avut loc şi a dus la incidentul dat a fost una incorectă şi ilegală. "

"Să fie un proces deschis. Cunoaştem foarte bine că poliţiştii ei ţin la ei, dar mă rog totuşi noi ne dorim să fie un proces foarte deschis."

"Eu nu ştiu dacă pe cineva din punct de vedere moral, adică persoana care a decedat oricum nu mai culegea careva foloase în urma acţiunii noastre, însă prin acţiunea noastră noi vrem să curmăm, prevenim astfel de acţiuni pe viitor. "

CITEȘTE ȘI: Accident la Comrat cu implicarea unei maşini de poliţie. Un motociclist a murit, iar altul a fost rănit

Deși are o luxație la picor, la protest a venit și unul dintre tinerii care a scăpat cu viață ca prin urechea acului. Nicolae Lupașcu mergea promul în coloană în momentul în care mașina poliției i-ar fi ieșit în față.

"Le mulţumesc pentru promta atitudine a colegilor pentru a organiza un protest împotriva atitudinii poliţiei faţă de motociclişti", a spus Nicolae Lupașcu, victima.

După ce au semnat petiţia, aceştia au fost chemaţi în incinta IGP unde a avut loc o discuţie cu şefii poliției. Ce-i drept Gheorhe Balan nu le-a putut oferi multe detalii.

"Despre circumstanţele producerii accidentului, despre circumstanţele sau acţiunile procesuale care au fost efectuate la faţa locului noi nu cunoaştem."

La două zile după incident, șeful interimar al IGP ridică din umeri când este întrebat dacă subalternul lui implicat în accident a fost suspendat din funcţie pe durata anchetei.

"Poliţistul este suspendat din funcţie sau nu? Iată acum la moment nu sunt gata să vă răspund dvs, fiindcă este în derulare o anchetă de serviciu", a menționat Gheorghe Balan, şef interimar al IGP.

Amintim că, un tânăr în vârstă de 28 de ani a murit, iar altul s-a ales cu o fractură la picior, după ce motocicletele pe care le conduceau au fost tamponate frontal de un echipaj al poliţiei. Impactul a avut loc duminică noaptea în jurul orei 23:15, în preajma satului Chirsova din municipiul Comrat.

După 12 ore de la producerea acestuia, a venit şi poliţia cu un comunicat. Prin urmare, aceştia confirmă că un echipaj al instituţiei se deplasa pe traseul Chirsova-Comrat, doar că a fost parţial pe banda de pe contrasens. Motociclistul care a murit, s-ar fi lovit de autoturismul poliţiei, când acesta era oprit.

Pe cazul dat a fost inițiată urmărirea penală, iar Procuratura raionului Comrat urmează să investigheze toate circumstanțele producerii accidentului.

Lasă un comentariu