Protest în fața BNM. Membrii şi simpatizanţii PSRM au cerut demisia conducerii Băncii Naționale. Reacția Guvernatorului

Membrii şi simpatizanţii PSRM au ieșit la protest în fața Băncii Naționale în semn de nemulțumire faţă de creşterea inflaţiei. Ei au acuzat conducerea instituţiei, dar şi cea a Guvernului, de faptul că au admis o creştere record a inflaţiei și au cerut demisia acestora.
La protestul PSRM au participat și consilieri municipali, dar şi câţiva deputaţi ai Bloculului Comuniştilor şi Socialiştilor.
"Demisie! Acest mesaj este şi pentru Armaşu, şi pentru tot Guvernul Republicii Moldova în corpore. Oameni incompetenţi care au promis oamenilor o viaţă bună şi în realitatea au adus sărăcie. Avem cea mai mare rata de inflaţie din Europa! Şi avem cele mai scumpe credite", a spus Vlad Batrîncea, vicepreşedinte al Parlamentului.
În replică, Guvernul a menționat că inflația este un fenomen care lovește economiile tuturor statelor afectate de criza post-pandemice și cea cauzată de război. Același răspuns l-a avut și serviciul de presă al BNM.
În condițiile în care șocurile inflaționiste sunt resimțite mai puternic în țări cu economii mici și deschise precum e cea a Republicii Moldova, inflația este mai persistentă, e nevoie de aplicat în continuare măsuri de politică monetară restrictive.", - se arată într-un comunicat de presă al BNM. Instituția a anunțat că va monitoriza cu precauție procesul inflaționist și va ajusta instrumentele de politică monetară la momentul oportun.
În trimestrul trei al acestui an, inflaţia va atinge cota maximă de 31 la sută. BNM prognozează că aceasta ar putea ajunge spre ţinta de cinci procente abia la începutul anului 2024. Recent, Banca Centrală a majorat rata de bază la principalele operațiuni de politică monetară până la 15,5 la sută anual. Potrivit instituției, măsurile au scopul de a evita sărăcirea populaţiei.