Protest de amploare în Cehia. Preşedintele ţării e acuzat că ar avea simpatii excesive faţă de Moscova

Embed:

Manifestaţie de amploare în Cehia. Zeci de mii de oameni au ieşit în stradă pentru a marca 25 de ani de la Revoluţia de Catifea, datorită căreia a fost înlăturat de la putere partidul comunist. La scurt timp, manifestaţia s-a transformat într-un protest împotriva preşedintelui ţării, acuzat că ar avea simpatii excesive faţă de Moscova.

Oamenii au protestat în faţa clădirii unde preşedintele ceh participa la o recepţie alături de omologii săi din Germania, Polonia, Ungaria şi Slovacia. Manifestanţii au adus cu ei foi de culoare roşie şi fluere, o asociere cu meciurile de fotbal. 

Manifestanţii îl acuză pe preşedintele ţării, Milos Zeman, de o apropiere prea mare de Rusia:

"Am libertatea să spun ceea ce gândesc, pot să citesc şi să mă întâlnesc cu cine vreau fără să fiu urmărită de poliţia secretă. Din păcate, însă, la conducerea ţării încă mai sunt unii agenţi de pe vremea comunismului."

"Am venit să marcăm 25 de ani de la Revoluţia de Catifea, dar vrem să ne arătăm dezacordul faţă se situaţia politică din ţară."

În urmă cu 25 de ani, protestele paşnice prilejuite de Ziua Internaţională a Studenţilor s-au transformat în confruntări violente cu poliţia. După o lună, în Cehoslovacia a apărut primul guvern democrat din ultimii 41 de ani. Cinci ani mai târziu, Cehia şi Slovacia au devenit două state independente.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu