PROTEST cu tractoare! MOTIVELE pentru care fermierii anunţă manifestaţii de amploare

Embed:

Fermierii anunţă noi proteste. Reprezentanţii agricultorilor au declarat că vor ieşi în stradă în data de 27 martie. Ei susţin că încearcă astfel să atragă atenţia asupra problemelor din domeniu.

În cadrul unei conferințe de presă, aceştia au spus că vor cere, în primul rând, să fie creat un fond pentru garantarea creditelor. Totodată, producătorii agricoli se arată nemulţumiţi de intenția autorităților de a majora taxa pe valoarea adăugată. Pe de altă parte, autorităţile spun că soluţiile pentru toate problemele pot fi găsite doar prin dialog.

Fermierii spun că vor protesta până când autoritățile vor lua măsuri pentru soluţionarea problemelor din agricultură.

"Pe data de 27 martie, săptămâna viitoare, să organizăm proteste pe tot teritoriul Republicii Moldova. Noi am înțeles că prin discuții nu putem să ne atingem obiectivele", a spus preşedintele Federaţiei Naţionale a Fermierilor, Valeriu Cosarciuc. 

Fermierii sunt nemulţumiţi de faptul că fondul de subvenţionare în agricultură nu este de 1.2 miliarde de lei, aşa cum au cerut.

"Toamna noi am solicitat pentru a compensa pierderile agricultorilor și pentru a plăti toate subvențiile 300 de milioane de lei și noi atunci ne-am mirat de ce nu este posibil de alocat 1% din rezervele naționale pentru a sprijini agricultorii", a declarat preşedintele Uniunii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli "UniAgroProtect", Alexandru Slusari. 

O altă nemulțumire a femierilor este legată de intenţia autorităţilor de a majora taxa pe valoare adăugată de la opt la sută până la 20 la sută pentru produsele agricole, cu excepția producţiei de legume, fructe și nuci.

"Anul 2014, pentru sectorul de fructe a venit cu minus 560 de milioane de lei din buzunarul producătorului de fructe. Noi am investit în a crea case de ambalare și am accesat credite în euro și ne-am pomenit peste noapte cu euro și dolarul, care au devenit mai scumpi. Mai scumpi cu 18%", directorul executiv al asociaţiei Moldova Fruct, Iurie Fală. 

Ministrul Agriculturii, Ion Sula, îi îndeamnă pe fermieri să poarte discuţii cu autorităţile.

''Atâta timp cât nu este aprobată legea bugetului nu cunoaştem exact care este suma subvenţiei pentru anul 2015. Trebuie să ne uităm la lucruri foarte obiectiv, nu populist şi aşa cum am avut înţelegerea cu producătorii agricoli, cu reprezentanţii producătorilor agricoli, să avem un dialog, o comunicare şi împreună să putem să depăşim situaţia creată'', a declarat ministrul Agriculturii, Ion Sula. 

Acum o săptămână, în cadrul unei întrevederi cu producătorii agricoli, premierul Chiril Gaburici le-a promis că va căuta soluții pentru problemele existente.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu