Protest antiguvernamental la Praga. 250 de mii de oameni au cerut demiterea premierului Andrej Babiš

Aproximativ 250.000 de oameni au participat astăzi la o demonstrație la Praga împotriva premierului Andrej Babiš, în ajunul împlinirii a 30 de ani de la Revoluția de Catifea, transmite Europa Liberă.

A fost al doilea protest masiv anti-Babiš din ultima jumătate de an, la care au venit protestatari din toată Cehia, la apelul unui grup de activiști întitulat „Un milion de clipe pentru democrație”.

Protestatarii cred că miliardarul populist care este acuzat de fraude cu fonduri europene și conflict de interese, reprezintă un pericol pentru democrația cehă.

Babiš spune că nu a greşit cu nimic și că nu are motive să demisioneze.

Printre vorbitorii de la protest s-au numărat și foști disidenți care au vorbit la demonstrațiile din 1989, spunând astăzi că atât Babiš, cât și președintele ceh Miloš Zeman nu sunt apți de funcțiile deținute.

loading...

Lasă un comentariu