Proiectul privind indexarea pensiilor și acordarea ajutorului de Paște, transmis pentru promulgare

Embed:
Președintele Parlamentului, Andrian Candu a semnat și a transmis pentru promulgare nouă legi aprobate prin angajare de răspundere a Guvernului, inclusiv proiectul despre acordarea a 600 de lei de Paști și un proiect care va permite indexarea pensiilor cu 5,3% din 1 aprilie, de aproape două ori mai mult decât după formula veche.

Guvernul și-a asumat răspunderea pe mai multe legi la șapte martie, după înregistrarea proiectelor în Parlament.

De menționat că dacă legile vor fi promulgate, cca 610 mii de persoane vor beneficia de 600 lei, ajutor din partea statului, cu ocazia Sărbătorilor de Paște. Totodată, proiectul pentru modificarea formulei de indexare a pensiilor prevede indexarea în funcție de media creșterii prețurilor pentru ultimii trei ani.

Conform articolului 106 (1) din Constituția Republicii Moldova, Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Parlamentului asupra unui program, unei declaraţii de politică generală sau unui proiect de lege. Guvernul este demis dacă moţiunea de cenzură, depusă în termen de trei zile de la prezentarea proiectului, este votată de majoritatea deputaţilor.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu