Proiectul Bugetului de Stat pentru 2019 a fost prezentat consultărilor

Embed:

Modernizarea infrastructurii, implementarea mai multor proiecte în domeniul educaţiei şi justiţiei, dar şi dezvoltarea serviciilor sociale. Acestea sunt priorităţile incluse în proiectul legii Bugetului de Stat pentru anul viitor. Documentul a fost examinat de Comisia națională pentru consultări și negocieri colective şi urmează să fie aprobat de Guvern.

Potrivit acestuia, în 2019, veniturile statului vor constitui 42,12 miliarde de lei, cu 14 la sută mai mult, decât în acest an. Cheltuielile planificate se ridică la aproape 47,7 miliarde de lei, cu 13,5 la sută mai mult comparativ cu 2018. Iar deficitul bugetar va fi de 2,6 procente din Produsul Iintern Brut.

Potrivit ministrului Finanţelor, Octavian Armaşu, indicatorii macroeconomici au fost coordonaţi cu Fondul Monetar Internaţional. El a dat asigurări că vor fi suficienţi bani pentru implementarea tuturor proiectelor iniţiate.

"Veniturile cresc din impozite şi taxe. Asta se datorează, în primul rând, creşterii economice, ca indicator aparte, dar noi avem o creştere a fondului de salarizare pe economie, estimăm că va creşte şi salariu mediu pe economie. Estimăm o creştere de mai departe a comerţului extern", a spus Octavian Armaşu, ministru al Finanţelor.

Printre proiectele care necesită mai mulţi bani din buget se numără reforma salarizării, asigurarea mai multor localităţi cu apă şi reţea de canalizare, dar şi continuarea programului naţional "Drumuri bune 2".

"Noi avem din Fondul Rutier circa un miliard de lei şi avem din bugetul de stat încă un miliard de lei. Banii din bugetul de stat sunt din economiile ţării, care urmează să le facem pe parcursul anului. Noi continuăm proiectul, este un proiect foarte important, vedem rezultatele în fiecare zi", a spus Chiril Gaburici, ministru al Economiei şi Infrastructurii.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu