Proiectul Bugetului de stat pentru 2014, avizat de Guvern. Unde vor merge cele mai mari alocaţii bugetare

Guvernul a avizat proiectul bugetului de stat pentru anul viitor. Proiectul prevede venituri de 25,68 miliarde de lei şi cheltuieli de 28,08 miliarde de lei. Iar deficitul va creşte de trei ori faţă de 2013 şi va ajunge la aproximativ 2 miliarde şi jumătate de lei.

Cele mai mari alocaţii bugetare vor fi, în 2014, pentru asigurări sociale şi medicină. Totodată, în 2014 vor creşte o serie de accize şi taxe pentru bunuri şi servicii. "Cel mai mare procent de majorare este la carburanţi de 9.3 la sută. Carburanţii şi ţigările nu se scumpesc numai din cauza accizului. Principalul factor în acest sens este cel extern", a declarat ministrul Finanţelor, Anatol Arapu.

Totodată, în bugetele locale vor ajunge aproape 4 miliarde de lei. Iar trei miliarde şi jumătate vor fi cheltuite pentru educaţie. Pentru transporturi şi întreţinerea drumurilor sunt planificate două miliarde şi jumătate de lei. În anul viitor, Fondul de subvenţii pentru fermieri va creşte până la o jumătate de miliard de lei.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu