Proiecte investiţionale de milioane în două oraşe din ţară! Zeci de mii de locuri de muncă vor fi deschise

Embed:

Aproape 170 de milioane de dolari urmează să fie investite în proiecte de dezvoltare la Orhei şi Cahul. Trei companii din Germania şi Japonia vor construi uzine de producere a cablurilor electrice şi a componentelor pentru automobile. Datorită acestor investiţii, vor fi create peste 10.000 de noi locuri de muncă.

Implementarea acestor proiecte investiţionale va contribui la suplimentarea veniturilor la Bugetul de Stat şi a celor locale.

O parte a zonei economice libere va fi extinsă pe 17 hectare care aparţin fostei uzine de producere a betonului armat din Cahul. Întreprinderea nu activează din perioada Uniunii Sovietice, iar clădirile se află în stare deplorabilă.

După implementarea proiectului aici vor fi create patru mii de locuri de muncă, suma investiţiilor fiind de 50 de milioane de dolari.

Încă 3.000 de locuri de muncă vor fi create pe o suprafaţă de 23 de hectare, care aparţin Universităţii din Cahul. Suma investiţiilor va ajunge la o sută de milioane de dolari.

Tinerii spun că lipsa locurilor de muncă îi determină pe cei mai mulţi dintre ei să plece peste hotare.

Potrivit autorităţilor locale, proiectul urmează să fie implementat, cel mai probabil, în anul viitor.

"Când va fi creat cadrul legal, cred că dacă apare în monitorul oficial ceea ce s-a adoptat urmează să avem discuţii cu reprezenţii şi autorităţile centrale. În 2016 să înceapă anumite proceduri, contracte, angajamente pe această perioadă", a declarat primarul oraşului Cahul, Nicolae Dandiş. 

Un alt proiect va fi realizat la Orhei. O companie germano-japoneză planifică să construiască o uzină de producere a cablurilor electrice. Pentru asta, au fost anunţate investiţii de peste 18 milioane de dolari şi peste 3.000 de locuri de muncă.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu