Proiecte importante la Budeşti: Modernizarea infrastructurii, deschiderea unui muzeu şi construcţia unei săli de sport

Embed:
Modernizarea infrastructurii, deschiderea unui muzeu şi construcţia unei săli de sport. Sunt proiecte pe care primăria comunei Budeşti vrea să la pună în practică până la finele anului 2019. Iniţiativele au fost anunţate în cadrul Forumului Partidului Democrat, desfăşurat la Budeşti.

"Este necesar ca proiectele care sunt începute în localitatea Budeşti să fie prelungite, alimentarea cu apă potabilă, canalizarea, reparaţia drumurilor. Am identificat deja o clădire care cu suportul Guvernului să fie reîntoarsă la bilanţa primăriei ca să o transformăm într-un muzeu al localităţii", a menţionat Nina Costiuc, primar al comunei Budeşti.

Pas cu pas, toate localităţile din ţară îşi vor moderniza infrastructura, întrucât actuala guvernare va continua reformele începute. Cele precum "Drumuri bune pentru Moldova", majorarea salariilor sau a pensiilor.

"Am făcut tot posibilul ca să crească încasările la buget cu miliarde de lei, avem creştere economică stabilă. Şi toate aceste lucruri, până la urmă, este important să se facă doar dacă oamenii vor resimţi aceste schimbări. Şi iată că au început să le simtă", a precizat Sergiu Sîrbu, vicepreşedinte PDM.

"Noi suntem convinşi, suntem determinaţi ca cu astfel de proiecte, cu astfel de reforme să mergem şi pe perioada care urmează. O echipă unită şi puternică poate aduce rezultate scontate", a punctat deputat PDMalentina Rotaru, deputat PDM.

Participanţii la Forum spun că reformele demarate de autorităţi dau rezultate.

"Lucrez la grădiniţă şi ştiu că din decembrie se vor majora salariile. Dacă este adevărat ceae ce se spune cred că cumva cu 40 la sută. Clar că un salariu mai mare este întotdeauna benefic", a spus Silvia Tuchilă, educator în Cricova.

"Comuna noastră este din trei sate şi practic am asfaltat în toate trei kilometri de drum. Şi toate lucrurile astea au fost făcute numai cu suportul guvernării şi cu suportul Partidului Democrat", a menţionat Victor Slobozeanu, viceprimarul comunei Ciorescu.

"Simțim şi noi, ca şi instituţie, partea economico-financiară ce ţine de majorările de salariu", a specificat Maricica Proca, director Centrului de tineret din Budeşti.

La finalul evenimentului, noii membri au primit carnetele de partid. Forumul a adunat oameni din 13 suburbii ale municipiului Chişinău.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu