Proiect INTERESANT! În Capitală vor apărea treceri de pietoni viu colorate

Treceri de pietoni viu colorate vor apărea, la primăvară, în Capitală. Acestea vor fi vopsite de Uniunea elevilor din Moldova, pentru a diminua numărul accidentelor rutiere cu implicarea pietonilor.

Ideea s-a născut în orașul spaniol Madrid. După apariția marcajelor colorate numărul tragediilor rutiere din această metropolă a scăzut cu peste 20 la sută.

Elevii intenționează să adune mijloace financiare din donații benevole pentru implementarea acestei idei.

Primele treceri colorate vor apărea în apropierea școlilor și a grădinițelor. Potrivit datelor oficiale, de la începutul acestui an, în accidente rutiere au decedat 60 de pietoni, iar 430 au avut de suferit. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu