Proiect ingenios creat de un grup de arhitecţi americani. Câte celule va avea închisoarea de pe corabie (VIDEO)

Închisoare pe corabie. Proiectul ingenios a fost creat de un grup de arhitecţi americani. Potrivit presei internaționale, puşcăria va avea o capacitate de peste 3.000 de celule cu aria de nouă metri pătrați fiecare.

Autorii proiectului spun că închisoarea va fi construită în mare parte din hârtie presată. Pe vas își vor ispăși pedepsele cei care s-au eschivat de la plata impozitelor.

Penitenciarul va fi numit Panama Papers Jail, în cinstea scandalului internațional, în care cei mai bogați oameni din lume au fost învinuiți că își ascundeau averile în paradisuri fiscale.

Proiectul corabiei-penitenciar a stârnit reacții în rândul internauților. Aceştia au comparat-o cu închisoarea în care a fost închis personajul Tyrion Lannister din serialul "Game of Thrones".

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu