Programul "Un doctor pentru tine" va reveni în curând la sate

Embed:

Programul „Un doctor pentru tine”, lansat anul trecut de fostul premier, Pavel Filip ar putea reveni în sate chiar în această lună. Anunţul a fost făcut de către ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, care nu a precizat însă o dată exactă. 

Viorica Dumbrăveanu, ministru al Sănătății, Muncii și Protecției Sociale: "Avem şi lini bugetară în sensul respectiv  şi monitorizarea care este asigurată atât de colegii din cadrul ministerului cât şi din CNAM, program care este relansat din decembrie şi care va fi implementat şi pe parcursul anului 2020 şi care are acoperire finaciară, deci toate măsurile sunt întreprinse ca să reuleze, exact aşa cum a rulat până acum."

Amintim că programul „Un doctor pentru tine” a fost lansat în vara anului 2018 la iniţiativa fostului premier, Pavel Filip. Campania presupunea consultația în raioane, a echipelor mixte de specialiști de la Chişinău, inclusiv medici endocrinologi, oftalmologi, neurologi și cardiologi. Totodată, prin intermediul unui cabinet mobil, copiii din şcoli erau consultați de stomatologi, iar adulții aveau posibilitatea să-și facă și o radiografie pulmonară. În luna octombrie, campania s-a extins.

Astfel, au fost procurate trei autospeciale medicale pentru investigaţiile mamografice, pentru a preveni cancerul mamar. Potrivit datelor, peste 80 de mii de oameni ar fi beneficiat de acest proiect. În vara acestui an, fostul ministru al Sănătății, Ala Nemerenco a închis campania, ”Un doctor pentru tine”.

Atunci aceasta şi-a motivat hotărârea prin faptul că proiectul a fost un proiect electoral și că trebuia să ia sfârșit.  Odată cu instalarea guvernului Chicu, noul premierul a spus că "Un doctor pentru tine" este unul din programele prioritare care trebuie reluate. 

 

loading...

Lasă un comentariu