Programul Prima Casă, mai atractiv. Prognoza Guvernului de acordare a 3.000 de credite ar putea fi revăzută în creștere (GRAFICĂ)

Prognoza Guvernului de acordare a 3.000 de credite în cadrul programului Prima Casă ar putea fi revăzută în creștere, în 2019. Potrivit unei analize publicată pe pagina de Facebook PoștadeȘtiri, în prezent, valoarea medie a unui credit oferit în cadrul Prima Casă este de circa 500 mii de lei. În aceste condiții, suma creditelor noi oferite pe parcursul anului 2019 ar putea să atingă nivelul de 2 miliarde de lei.

"Acest lucru va împinge puternic creditul bancar imobiliar. Statisticile pentru primul an de activitate a programului Prima Casă deja confirmă acest lucru. Potrivit datelor Băncii Naționale pentru luna martie, portofoliul creditelor imobiliare era în mărime de 4,4 miliarde de lei și a crescut, comparativ cu situația din martie 2018, cu aproape 61%. Este vorba de cel mai mare ritm de creștere înregistrat pe piața creditului bancar. Prin urmare, cota acestor credite în total portofoliu pe sistemul bancar a crescut cu aproape 4 puncte procentuale, până la 12,2%. Astfel, către finele anului 2019, creditele imobiliare ar putea să se plaseze pe locul doi în structura creditului bancar, depășind creditul pentru consum și industrie", se notează în analiză.

Potrivit analizei, este de remarcat și ritmul de creștere al creditelor pentru sectorul de construcții – cu 30%. Dar, în același timp, împrumutul bancar pentru construcții deține o cotă foarte mică în total portofoliu – de numai 2,2%.

PUBLIKA.MD menţionează că marja maximă pe care creditorii o pot aplica pe parcursul anului 2019 pentru creditele garantate de stat în cadrul Programului guvernamental Prima Casă va fi redusă de la 3% la 2%. Prin această măsură statul scade povara asupra beneficiarilor Programului. Astfel, creditul Prima Casă devine mai atractiv, iar băncile comerciale participante în Program  sunt limitate în posibilitatea de a majora procentul pentru creditul acordat. 

Potrivit noilor prevederi, solicitanți ai programului vor putea fi și persoanele care, în decursul ultimelor 12 luni, au în proprietate o locuință cu o suprafață ce nu depășește 9 metri pătrați pentru fiecare membru al familiei. Anterior, solicitanții trebuiau să nu dețină nicio locuință în perioada menționată pentru a fi eligibili în cadrul Programului.

O altă modificare ține de excluderea carnetului de muncă, certificatului eliberat de Serviciul Fiscal de Stat și extrasului din Registrul Bunurilor imobile din lista actelor obligatorii pe care solicitanții Programului urmau să le prezinte. A fost redus și termenul de perfectare a contractelor de garanție de la 10 la 5 zile lucrătoare.

 

 
loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu