Programul "O nouă viaţă" a fost anulat, destinaţia banilor pentru cutia bebeluşului a fost schimbată dar mamele aşa şi nu au fost întrebate ce vor de fapt

Embed:

Programul "O nouă viaţă", în cadrul căruia mamele primeau lucruri necesare pentru nou-născuţi, a fost anulat de ministrul Sănătăţii, destinaţia banilor pentru cutia bebeluşului a fost schimbată, astăzi, de Guvern, dar mamele aşa şi nu au fost întrebate ce vor de fapt.

Rezultatele unui sondaj în care femeile vor fi întrebate dacă vor cutia bebeluşului sau suma de 1600 de lei, care reprezintă contravaloarea acesteia, vor fi prezentate abia la sfârşitul anului.


"Păi, staţi, dacă vreţi un sondaj, care va fi aplicat pe un lot mai mare, pe un eşantion mai mare, noi abia am transferat banii. Lăsaţi-ne câteva luni", a declarat Ala Nemerenco, ministru al Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.



Astfel a răspuns ministrul Sănătăţii, Ala Nemerenco, vădit deranjat de întrebările jurnaliştilor privind sprijinul mamelor care au fost lipsite de cutia bebeluşului.

După anularea programului "O nouă viaţă", Guvernul a decis ca, din 1 iulie, în loc de cutia bebeluşului să fie alocată suma de 1608 lei, echivalentul costului acesteia, pe lângă indemnizaţia unică acordată la naştere care, în 2019, este de peste 6300 de lei.

Întrucât decizia Guvernului a fost luată în 10 iunie, am încercat să aflăm dacă va fi aplicată retroactiv. Şi această întrebare l-a deranjat însă pe ministrul Sănătăţii.

Majoritatea articolelor era de producție autohtonă. Ministrul Sănătăţii, Ala Nemerenco, a dispus însă sistarea acestui program.

Lasă un comentariu