Programul GRIJĂ PENTRU SĂNĂTATE: Peste 100 de vârstnici au fost examinaţi de medici

Embed:
Peste o sută de vârstnici din satul Ermoclia, raionul Ștefan Vodă, au fost examinaţi de cinci medici din Capitală, în cadrul programului "Grijă pentru sănătate".

Pacienţii spun că i-au aşteptat cu nerăbdare pe doctori. Singurul specialist care trece pragul oficiului medical din sat oferă consultații doar de două ori pe săptămână, insuficient pentru o populație de peste patru mii de persoane.

Vera Bulbuc are 60 de ani şi foarte multe probleme de sănătate. Aşa că vizitele pe la medici au devenit o rutină.

"Stau la uciot la oncologie, mă supără rinichi, glanda tiroidă sunt operată am probleme cu inima. Umblu pe drumuri la medici de 15 ani. Când ne ducem la Chişinău pierdem bani pe drum şi timpul îl pierdem", a spus pensionara Vera Balbuc.

Bătrânii spun că le este greu să se deplaseze la Spitalul Raional din Ștefan Vodă.

"Foarte bine că e pe loc nu te duci în deplasări, timp nui , bani nui ."

"Foarte bine, asta este o binefacere că au venit medicii. Îi aşteptăm de multă vreme şi suntem satisfăcuţi. "

"Acum în toată ţară este o insuficienţă acută de medici, atât de medici de familie, cât şi de medici specialişti. Acum primirea la medic este prin programare şi uneori pacientul trebuie să aştepte şi o săptămână, două până îi vine programarea", a spus şeful Centrului de Sănătate din Ştefan Vodă, Mariana Haret.

Medicii spun că majoritatea persoanelor examinate au nevoie de tratament.

"Pacienţii examinaţi până acum sunt pacienţi complicaţi posibil şi de diagnostic şi de conduită şi de starea lor. Necesită tratament în complex", a spus medicul cardiolog, Oxana Zagnat.

"Sunt pacienţii cu patologii cronice sunt pacienţi care necesită monitorizare cu diabet zaharat, cu hipertensiune arterială", a spus medicul nefrolog, Romica Rusu.

Din luna mai şi până în prezent, au fost examinaţi peste două mii de bătrâni din cinci raioane ale ţării.

" Ne propunem ca după consultările respective a medicilor să fie făcute recomandările respective. După care vor urma tratamentele", a spus Președintele Organizației "Tezaurul Națiunii" PDM, Nina Țurcan.

Acţiunea "Grijă pentru sănătate" a fost lansată de Partidul Democrat, în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu