Programul Drumuri bune pentru Moldova: Străzile din raionul Nisporeni sunt asfaltate

Embed:

Programul ''Drumuri bune pentru Moldova'' a ajuns şi în raionul Nisporeni. În satul Odaia, au fost deja finalizate lucrările de reabilitare a drumului central. Locuitorii sunt bucuroşi că a fost construită şi o porţiune de drum care duce până la cimitir. Totodată, muncitorii vor finaliza lucrările de reparaţie la un drum din satul Marinici din acelaşi raion.  

Gheorghe Vistarovschi din satul Odaia susţine că până la reparaţii, drumul era plin de gropi, iar acum este fericit că nu va fi nevoit să îşi repare bicicleta la fel de des.

''Era drum aşa, pus un pic de pietriş, dar erau probleme, dar acum este foarte bine'', a declarat Gheorghe Vistarovchi, locuitor al satului Odaia, Nisporeni.

''Erau nişte gropi, acum în orice caz este frumos. Până la cimitir nu a fost, acum s-a făcut. E bine''

Şi în localitatea vecină, Marinici, au loc lucrări de reparaţie a unui drum regional care leagă alte două de importanţă naţională. Muncitorii sunt pe ultima sută de metri până la finalizarea lucrărilor.

''Un strat de pietriş am pus şi două straturi de asfalt. Stratul inferior din agregate măşcate şi stratul de uzură de 4 centimetri'', a zis Alexandru Dodon, responsabil tehnic, ASD, Nisporeni.

Pentru acest km de drum s-au utilizat o mie o sută de tone de pietriş şi aproape 1300 de tone de asfalt. Costurile totale ale lucrărilor sunt de 2,8 milioane de lei.

Muncitorii au grijă să efectueze lucrările la cel mai înalt nivel. Asfaltul turnat are o temperatură de la 120 la 160 de grade.

''Se măsoară temperatura asfaltului când vine la obiect maşina şi când iese din finisor şi la compactare'', a zis Victor Srăistianu, șef de şantier, a zis Victor Srăistianu, şef de șantier.

Locuitorii sunt încântaţi că vor avea drumuri asfaltate.

''A fost cu gropi şi mai aşa, dar acum minunat, e aşa.''

''Nu doar cel cu maşina, dar şi cel cu căruţa are bucurie, cei care duc copii la grădiniţă tot bucurie are. Şi pe jos şi pe sus. ''

În raionul Nisporeni vor fi reparate drumurile din 32 de localităţi. Cheltuielile sunt de 77 de milioane de lei. Lucrările au loc în cadrul Programului "Drumuri bune pentru Moldova" care a fost anunţat de liderul PDM, Vlad Plahotniuc şi prevede reabilitarea a aproximativ 1200 km de drumuri locale. Suma totală a investițiilor va fi de 1,6 miliarde de lei, bani alocaţi din Fondul Rutier şi Bugetul de stat.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu