Programul Drumuri bune pentru Moldova e în plină desfăşurare în raionul Cahul

Embed:

Programul "Drumuri bune pentru Moldova" e în plină desfăşurare în raionul Cahul.

Muncitorii lucrează de zor în satul Huluboaia, unde reabilitează drumul principal. Valoarea proiectului este de aproape un milion de lei.

Muncitorii au început asfaltarea de la intrare în sat şi vor ajunge până la liceu.

"Punem asfalt pe drum. - În cât timp o să terminaţi? - Poate azi terminăm, sperăm."

Sătenii se bucură că în sfârşit copiii nu vor mai fi nevoiţi să meargă prin noroi când vor pleca la şcoală.

"Mulţumesc, la aceştia care le-au dat în cap să facă. Mulţumesc chiar. Foarte mult m-am bucurat."

"Nouă ne place foarte mult că măcar o bucată de drum ne repară, dar am vrea mai mult."

"Ne bucurăm că îi frumos la noi, aici în sat. O să avem macar drum, măcar o să mergem în sandale"

Până acum au fost reparate drumuri din 11 localităţi din raionul Cahul. În Badicul Moldovenesc s-a reabilitat drumul de la intrare în sat.

"Porţiunea aceasta era cea mai afectată din localitate. S-a făcut o muncă enormă şi drumul arată bine, este nou, oamenii sunt mulţumiţi, mai ales şoferii", a spus primarul satului Badicul Moldovenesc, Lucian Tabac.

"Era foarte urât, adică găuri. Acum s-a schimbat foarte mult, reparaţie foarte minunată. Mai uşor de circulat şi cu rutiera"

"Rău era, acum e mai bine. Îi frumos, îi bun."

Conform programului, vor fi reabilitate drumuri din 47 de localităţi, iar costurile sunt de peste 51 de milioane de lei.

"După program noi avem patru luni de îndeplinit, 25 de procente noi deja sunt îndeplinite. În septembrie o să finalizăm", a spus un responsabil tehnic din raionul Cahul, Victor Moruz.

În total, în cadrul Programului "Drumuri bune pentru Moldova" lansat de Guvern la iniţiativa preşedintelui Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, vor fi reabilitaţi peste 1200 de kilometri de drumuri locale.

Valoarea investițiilor se ridică la 1,6 miliarde de lei.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu