Programul Drumuri Bune pentru Moldova 2, în 2019: Vor fi reparaţi 2.600 kilometri de drum în toată ţara

Programul Drumuri Bune pentru Moldova va continua, în 2019, prin reparația și construcția a circa 2600 kilometri de drum în toate raioanele țării. Partidul Democrat din Moldova a cerut astăzi colegilor din Guvern să înceapă pregătirile pentru această nouă etapă.

Președintele PDM, Vlad Plahotniuc, a declarat după ședința săptămânală a PDM că decizia vine ca urmare a multiplelor solicitări din partea oamenilor, care apreciază eforturile guvernării pentru reabilitarea drumurilor în localitățile țării.

Vlad Plahotniuc a subliniat că este prima dată când un partid de guvernare merge la cetățeni să-i asculte în mod real și își construiește agenda și proiectul politic reieșind din așteptările oamenilor.

"Zilele trecute am fost și eu în teritoriu, unde am participat la mai multe evenimente, inclusiv la o întâlnire cu oamenii în satul Micleușeni, raionul Strășeni, cu ocazia inaugurării unei noi porțiuni de drum în acest sat. În discuția pe care am avut-o cu cetățenii, eu am constatat că oamenii apreciază înalt munca noastră, dar fac și diferența clară între activitatea și eficiența guvernării Partidului Democrat și guvernările care au fost până la noi, care doar promiteau și nu se țineau de cuvânt", a spus Vlad Plahotniuc.

Liderul PDM a adăugat că aceste aprecieri ale cetățenilor sunt confirmate de datele statistice. Astfel, timp de 7 ani, înainte ca Partidul Democrat să-și asume guvernarea, s-au făcut mai puțin de 1.000 de kilometri de drumuri, ceea ce înseamnă aproximativ câte 140 de kilometri pe an. PDM însă finalizează reparația și construcția, într-un singur an, în 2018, a 1.600 kilometri de drumuri, adică de 12 ori mai mult decât media guvernărilor anterioare.

Un alt exemplu adus de liderul PDM este legat de construcția apeductelor și aprovizionarea cu apă. Și aici, în perioada anilor 2009 – 2016, adică în aceiași 7 ani, la rețeaua de apă au fost conectați aproximativ 54.000 de beneficiari, ceea ce înseamnă doar câte 7.500 de persoane pe an.

În schimb, în doar ultimii doi ani, peste 106.000 de beneficiari noi au fost conectați la rețeaua de apă, ceea ce înseamnă câte 53.000 de beneficiari pe an, adică de 7 ori mai mult decât pe timpul guvernărilor precedente.

"Acestea sunt cifre absolut record pentru guvernările moldovenești de la independență încoace. Cifrele nu mint, iar aceste realizări și aprecieri ale oamenilor ne încurajează și ne motivează să dăm o nouă amploare acestor proiecte", a argumentat Vlad Plahotniuc.

El a anunțat în acest context că PDM va lansa în perioada următoare Programul Drumuri Bune pentru Moldova 2, prin care vor fi construiți și reparați în 2019 circa 2.600 kilometri de drumuri. Conform președintelui PDM, acest ritm de lucru se va menține și în anii ulteriori.

În domeniul aprovizionării cu apă, PDM și-a fixat ca scop să fie conectați la apeduct, începând cu anul viitor, câte minim 100.000 de beneficiari pe an, ceea ce înseamnă de două ori mai mult decât rezultatul record din ultimii doi ani.

"Acest lucru este posibil, dacă știi să administrezi eficient resursele statului, așa cum a demonstrat deja guvernarea Partidului Democrat", a punctat liderul PDM.

În ședințele săptămânale următoare, PDM va pune în discuție și alte subiecte din lista de priorități ale cetățenilor și va lansa noi proiecte, inclusiv în domeniul agriculturii, subiect care la fel îi preocupă foarte mult pe cetățeni.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu