Programul Drumuri Bune 2 a fost oprit în toate localităţile din ţară

Embed:

Programul Drumuri Bune 2 a fost oprit în toate localităţile din ţară. Potrivit şeful Administraţiei de Stat a Drumurilor, Gheorghe Curmei, până acum nu a fost reabilitat nici măcar un centimetru de drum.

Anul trecut, în cadrul programului Drumuri bune 1, în satul Zberoaia, raionul Nisporeni, au fost asfaltate mai multe porţiuni de drum, care duc spre biserică şi spre Centrul Medicilor de Familie. Anul acesta, administraţia voia să reabiliteze drumul spre şcoală, cu o lungime de peste 1,6 kilometri.

"Pentru noi este foarte important în primul rând pentru că în jurul la 60 de procente, copii, elevii care se duc la şcoală circulă pe acest drum. În al doilea rând, această stradă mai bine de 80 de procente este în curs de gazificare. După cum vedeţi, ea este toată săpată", a spus primarul satului Zberoaia, Dinu Guţu.

Sătenii şi-au pierdut speranţa că în localitate vor avea parte de mai multe drumuri bune.

"Aşteptăm dar cred că nu avem speranţă, dar nu ştiu de ce."

"Dacă ei nu hotărăsc, degeaba stau la putere înseamnă că."

Aceiaşi situaţie şi în oraşul Nisporeni, unde anul trecut au fost asfaltaţi peste trei km de drum. Anul acesta, autorităţile locale şi-au propus să faciliteze accesul către Spitalul Raional şi către Centrul Medicilor de Familie, însă şi aici, proiectul bate pasul pe loc.

"Nimic nu se mişcă. Asta nu este cred eu o răzbunare faţă de un partid, faţă de un oponent politic. Asta este o răzbunare faţă de oameni", a spus primarul oraşului Nisporeni, Grigore Robu.

"Toate drumurile trebuie renovate."

"Este un program care este binevenit pentru toată populaţia ţării. Noi mai prestăm servicii de deszăpezire iarna şi avem probleme cu străzile care nu sunt acoperite cu asfalt."

Anul trecut în raionul Nisporeni au fost asfaltaţi 26 de km de drum, în cadrul programului Drumuri Bune 1. În acest an, erau programaţi alţi 30 de kilometri.

"A fost licitaţia petrecută. A fost desemnat un câştigător. Pentru noi contează să fie făcute drumurile. Oamenii aşteaptă realizarea Programului Bune 2, dar astăzi suntem în incertitudine. După câte am înţeles că mai sunt câteva zile şi se va lua decizia finală", a spus preşedintele raionului Nisporeni, Ghenadie Verdeş.

Şefului Administraţiei de Stat a Drumurilor, Gheorghe Curmei, ne-a declarat la telefon că instituţia implementează proiectele la indicaţia ministerului economiei şi infrastructurii, iar în acest sens, până în prezent au fost continuate doar lucrările începute în cadrul Programului Drumuri Bune 1.

Cât priveşte Drumuri Bune 2, proiectul nu a început în nici o localitate. Săptămâna trecută, jurnaliştii postul nostru de televiziune au transmis o solicitare ministerului de resort în care au solicitat un interviu cu noul ministru al Economiei şi Infrastructurii, Vadim Brînzan, pe acest subiect. Consilierul acestuia ne-a răspuns că acest lucru va fi posibil doar săptămâna viitoare.

Vinerea trecută, fracţiunea Partidului Democrat din Moldova a solicitat audierea ministrului Brînzan, pentru a prezenta stadiul Programului Drumuri Bune 2. Anul trecut prin programul național Drumuri bune pentru Moldova au fost reabilitaţi 1600 de kilometri, iar investiţiile au depăşit 1,6 miliarde de lei. Programul a fost lansat de Guvernul Filip,  la iniţiativa preşedintelui de atunci a Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc.

Lasă un comentariu