Programul "DAR 1+3", care încuraja diaspora să investească în dezvoltarea localităţilor natale, a fost amânat

Embed:

Programul care îi încurajează pe moldovenii din diasporă să investească în dezvoltarea localităţilor natale, "DAR 1+3" a fost amânat. Într-un comunicat emis de către Biroul Relaţii cu Diaspora se anunţă  că cele 30 de proiecte de dezvoltarea locală, care trebuiau finanțate până la sfârşitul anului 2019,  nu vor mai primi banii, cel puţin până la validarea rezultatelor alegerilor locale, care vor avea loc în toamnă. 

Potrivit reprezentanţilor din cadrul Biroului Relaţii cu Diaspora, autorităţile publice locale urmează începând cu luna august să se pregătească de alegerile locale din octombrie. Acest lucru va afecta angajamentul pe care şi l-au asumat primăriile în cadrul programului , iar banii alocaţi ar putea să nu fie cheltuiţi până la sfârşitul anului, aşa cum prevede regulamentul, susţin cei de la BRD.

Am încercat să obţinem o reacţie de la reprezentanţii Biroului Relaţii cu Diaspora privitor la această decizie, însă aceştia au refuzat să ne ofere un interviu pe motiv că purtătorul lor de cuvânt este în concediu de maternitate, iar consultanţii în cadrul programului, trebuie să aibă aprobarea superiorilor, pentru a putea vorbi în faţa camerei. Totuşi, la telefon, consultantul programului, Valeriu Sajin, cel cu care am luat legătura ne-a spus că iniţiativa de a amâna, pe perioada alegerilor locale finanţarea, în cadrui acestui proiect, a venit atât de la partenerii străini de dezvoltare, cât şi din partea primarilor în localităţile cărora urmau să fie dezvoltate diferite proiecte.

Sajin a mai precizat că finanţarea în cadrul programului va fi reluată după validarea rezultatelor alegerilor, dar, cele 30 de dosare declarate deja eligibile în luna iunie curent, vor fi din nou examinate.

În pofida faptului că programul "DAR 1+3" va fi amânat pentru o perioadă de câteva luni, până la sfârşitul anului va fi lansat un nou apel de granturi în cadrul Programului Diaspora Acasă Reușește, prin intermediul căruia pot fi finanţate activități care țin de infrastructură, protecția mediului înconjurător, activităţi economice, culturale, educative, dar şi activităţi cu menire socială. DAR 1+3 este un program aprobat în ianuarie 2019 şi prevăzut pentru următorii şase ani.

Lasă un comentariu