Prognoza meteo pentru 9 iunie 2010

Embed:

În această noapte în Moldova vom avea vreme frumoasă, cu cer senin şi temperaturi care sunt în creştere. Nu sunt anunţate ploi, iar vântul va sufla slab. Minimele pornesc de la 13 grade în nord şi ating 18 la sud. În oraşele din centrul ţării, la noapte, vom avea 15 grade la Orhei şi Dubăsari şi 17 în stânga Nistrului, la Tiraspol.

Pentru mâine meteorologii anunţă vreme de vară, cu mult soare şi temperaturi ridicate. Nu va ploua, iar vântul va sufla slab, astfel încât nici nu îl vom simţi. Maximele de mâine sunt într-o uşoară creştere şi vor fi cuprinse între 28 şi 31 de grade Celsius. În capitala nordică şi la Orhei, mercurul urcă până la 29 de grade, iar la Dubăsari vom avea cu un grad mai mult. Valori care depăşesc 30 de grade sunt aşteptate în centrul şi sudul Moldovei. La Leova, Comrat şi Cahul vor fi 32 de grade, iar în capitală şi la Tiraspol se așteaptă mult soare şi 31 de grade în termometre.

În următoarele 5 zile vremea continuă să se încălzească. Începând de mâine, în capitală, temperatura aerului va depăşi valoarea de 30 de grade. De joi meteorologii anunţă că pe întreg teritoriul ţării maximele vor urca mai sus de 33 de grade Celsius, iar minimele vor trece de 20 de grade Celsius.

În acelaşi timp, Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunţă că în următoarele zile se prevede un nivel înalt al radiaţiei ultraviolete. Aşa că trebuie să reducem la maxim expunerea la soare în orele după-amiezii.

Şi în România vremea este frumoasă. Cerul va fi variabil, iar în sudul ţării şi la munte izolat vor fi ploi slabe de scurtă durată. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 33 de grade. Cele mai mici temperaturi se vor înregistra pe litoral şi la munte. La Constanţa, doar 26 de grade Celsius, iar la Braşov 29 de grade Celsius. În vest şi est găsim valori care depăşesc uşor 30 de grade, iar în capitală, la Bucureşti vor fi chiar 32 de grade Celsius.

În Europa însă vreme este ploioasă, iar maximele mai puţin generoase. În vest şi sud-vest temperaturile se rotesc în jurul valorii de 20 de grade. 19 gradevor fi în capitala Spaniei şi 21 de grade la Londra şi Paris. În Praga şi Roma, ploile au încetat şi este ceva mai cald. Cel mult 28 de grade. În nordul şi nord-estul continentului, cerul e variabil şi 20 de grade în termometre la Oslo şi Moscova.

În partea europeană a Rusiei doar în nordul extrem, la Murmansk,  termometrele vor arăta 13 grade. În rest, cerul se descoperă puţin şi vor fi 17 grade în Sankt Petersburg şi 29 la Krasnodar.

În partea asiatică a Rusiei, maximele sunt mai ridicate. 22 de grade la Ekaterinburg şi cu un grad mai mult la Iakutsk şi Vladivostok.

loading...

Lasă un comentariu