Prognoza meteo pentru 15 mai 2010

În această noapte în Moldova vremea instabilă continuă. Serviciul Hidrometeorologic de Stat a anunţat că în această seară, pe întreg teritoriul ţării se prevăd ploi de scurtă durată, descărcări electrice, iar izolat chiar averse puternice. Minimele pornesc de la 9, 10 grade în partea de nord şi ating 14 grade în sud. În centrul Moldovei valorile termice nocturne ajung la 11 grade la Orhei şi 12 la Dubăsari. În capitală vor fi 13 grade şi este posibil să mai cadă şi câte un strop de ploaie.

La 15 mai în Moldova vremea va fi frumoasă, chiar dacă spre seară vin ploile de scurtă durată însoţite de descărcări electrice. Precipitaţiile local ar putea depăşi 15 litri pe metru pătrat. În timpul zilei soarele va fi prezent pe cer, iar la prânz temperaturile vor fi generoase. În nord, la Briceni, Edineţ şi Soroca vor fi 22 de grade, iar la Bălţi cu un grad mai mult. În centru va fi puţin mai cald. La Orhei şi Ungheni sunt aşteptate 24 de grade, iar la Dubăsari şi Călăraşi 25. În sudul Moldovei mercurul urcă considerabil, până la 27 de grade Celsius.

În următoarele 5 zile vremea continuă să fie instabilă. La 15 mai vom avea cer variabil, iar seara va ploua slab. Mâine la prânz mercurul va urca până la 26 de grade, iar duminică până la 23. Începutul săptămânii viitoare vine cu vreme mai rece şi cu ploi de scurtă durată. De luni şi până miercuri valorile termice la prânz vor fi de 19 grade Celsius.

În România, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de ploi şi vijelii începând de cu după amiaza zilei de 15 mai şi până duminică dimineaţă, în aproape toată ţara. După-amiază şi seara, se vor semnala averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi vor fi condiţii de grindină. Doar pe litoral, vremea va fi frumoasă. La Constanţa vor fi 22 de grade. În zona Moldovei este mult mai cald, dar plouă. La Iaşi şi Galaţi sunt aşteptate 26, 27 de grade. Spre vest este mult mai rece. 21 de grade vor fi la Timişoara, iar 22 la Oradea, Cluj-Napoca şi Sibiu. În capitală, la Bucureşti, vremea va fi frumoasă şi caldă ziua, iar spre seară se răceşte şi vin ploile. La prânz vor fi aici 27 de grade Celsius.

Şi în Europa vremea este instabilă. Soarele va fi prezent pe cer doar în vest şi nord-est. La Paris şi Londra vor fi 16, 18 grade, iar la Madrid şi Lisabona 19 grade Celsius. Spre centru şi sud cerul se acoperă şi plouă. În capitala Italiei vor fi 18 grade, iar la Praga şi Budapesta doar 13 grade. În nord, la Oslo, mercurul urcă în termometre şi mâine va atinge chiar 17 grade Celsius. În estul continentului avem şi soare şi ploi. La Moscova cerul va fi variabil şi vor fi 23 de grade, iar la Kiev ploile vor fi slabe, iar termometrele vor indica 24 de grade.

loading...

Lasă un comentariu