Prognoza meteo pentru 14 mai 2010

În această noapte în Moldova vremea continuă să fie instabilă. Cerul se păstrează variabil, ploile slabe continuă, iar minimele vor fi ridicate.

Acestea pornesc de la 11 de grade în nord şi ating 16 de grade în sudul ţării. Singura zonă în care nu plouă în această noapte este regiunea de sud, la Tiraspol, Leova şi Comrat. În capitală, în această noapte vor fi 16 grade Celsius.

La 14 mai vom avea vreme mohorâtă. Se prevede cer variabil, pe spaţii extinse vor cădea ploi de scurtă durată cu descărcări electrice şi local este posibilă grindină măruntă. Maximele termice se păstrează ridicate şi nu diferă mult de zilele trecute.

În partea de nord a ţării soarele va fi scump la vedere, iar temperatura aerului va fi de 21, 22 de grade Celsius.

Spre centru soarele este mai generos, iar în timpul zilei vor cădea ploi de scurtă durată. La Orhei şi Dubăsari vor fi 22 de grade, iar la Călăraşi cu un grad mai mult.

În sud maximele variază şi nu plouă. La Tisapol şi Leova sunt aşteptate 24 de grade, iar la Comrat şi Cahul vor fi 26 de grade Celsius.

În următoarele 5 zile vremea se anunţă a fi ploioasă, chiar dacă vom vedea şi soarele pe cer. Până la sfârşitul acestei săptămâni precipitaţiile vor fi însoţite de descărcări electrice, iar maximele vor fi cuprinse între 23 şi cel mult 25 de grade.

Începutul săptămânii viitoare vine cu temperaturi mai scăzute. Luni şi marţi ploile continuă, iar mercurul scade la 18 grade Celsius.

În România sunt aşteptate înnorări accentuate şi local averse şi descărcări electrice, în nordul, centrul şi nord-estul ţării, precum şi în zona de munte. De această dată cel mai frig este la munte şi în vest. La Braşov şi Cluj-Napoca vor fi 21 de grade Celsius. La Sibiu şi Oradea sunt aşteptate 24 de grade, iar la Timişoara cu un grad mai mult.

În estul România, este ceva mai cald. La Constanţa vor fi 24 de grade, la Iaşi 25, iar la Galaţi chiar 27 de grade Celsius. În capitală, la Bucureşti vor cădea câţiva stropi de ploaie şi termometrele vor indica la prânz 28 de grade Celsius.

Şi în Europa vremea este mohorâtă. Excepţie face doar estul şi vestul continenetului, unde nu plouă şi soarele este prezent pe cer. Ca în ultimele zile, cele mai mari valori le găsim în est.

La Moscova vor fi 26 de grade, la Kiev 21, iar la Istanbul 27 de grade Celsius. Vreme instabilă în centrul Europei. La Praga şi Berlin vor fi 14 grade însoţite de ploi slabe şi cer noros.

Aceeaşi vreme ploioasă în capitala Italiei, unde maxima urcă până la 18 grade. În Peninsula Iberică cerul se descoperă puţin. La Madrid vor fi 16 grade, iar la Lisabona 19. În vest plouă însă, iar maxima nu trece de 15 grade.

loading...

Lasă un comentariu