Prognoza meteo pentru 13 mai 2010

În această noapte în Moldova va ploua slab în aproape toate regiunile, excepţie face doar sudul ţării, unde cerul se păstrează variabil. Începând din această noapte vântul va sufla moderat, izolat chiar puternic. Minimele termice sunt mai scăzute decât în zilele trecute. Acestea pornesc de la 9 grade la nord şi ating 14 grade la sud.

În centrul ţării, la noapte vor fi 11 grade la Orhei, 12 la Dubăsari, iar în capitală 13 grade Celsius.

Spre dimineaţă ploile se extind în aproape toate regiunile şi este posibil să fie însoţite de descărcări electrice şi chiar grindină. Şi maximele sunt într-o uşoară scădere şi ating 19 grade la Briceni şi 20 la Soroca şi Bălţi.

Spre centru este puţin mai cald şi vor fi 21 de grade la Orhei şi Dubăsari.

În sud termometrele indică cu câteva grade în plus faţă de celelalte regiuni. La Tiraspol vor fi 23 de grade, iar Cahul şi Comrat mercurul urcă până la 24 de grade, unde ploile sunt slabe şi vor cădea doar în a 2-a jumătate a zilei.

În următoarele zile 5 zile vremea va fi instabilă. Începând de mâine vin ploile însoţite de descărcări electrice, iar maximele se păstrează ridicate. Astfel, mâine vor fi 22 de grade, vineri 24, iar sâmbătă 26 de grade Celsius. De duminică maximele scad uşor. Termometrele vor arăta 21 de grade Celsius.

În România vremea va fi instabilă. Temporar vor fi înnorări accentuate, averse, descărcări electrice, grindină şi intensificări ale vântului, ce pot lua trecător aspect de vijelie. Fenomenele vor fi accentuate mai ales în zonele de deal şi munte, unde cantităţile de apă vor depăşi 30 de litri pe metru pătrat.

Cea mai mică temperatură o găsim la Constanţa, 21 de grade Celsius. În Moldova este puţin mai cald. La Iaşi şi Galaţi vor fi 26 de grade Celsius.

În centru şi vest maximele sunt mai scăzute. La Braşov, Cluj şi Oradea vor fi 23 de grade, iar la Sibiu şi Timişoara 24 de grade Celsius. La Bucureşti, mâine la prânz vor fi 28 de grade, iar spre seară vor cădea şi aici câţiva stropi de ploaie şi vântul va avea intensificări.

Şi în Europa vremea va fi instabilă, excepţie face doar estul continentului, unde maximele sunt mai generoase. La Moscova şi Kiev vor fi 26 şi respectiv 22 de grade, iar la Istanbul chiar 27 de grade Celsius.

În centru Europei valorile termice sunt mult mai scăzute. La Praga sunt aşteptate la amiază doar 17 grade Celsius, însoţite de ploi slabe. Vreme mohorâtă şi în vest, chiar dacă nu plouă. La Paris vor fi 13 grade, iar la Londra cu un grad mai mult.

Capitalele sudice au parte de cer noros şi ploi pe întreg parcursul zilei. 12 grade la Madrid şi 19 la Roma. În nord maximele scad brusc şi ating doar 7 grade la Oslo.

loading...

Lasă un comentariu