Profesorii ar putea fi pedepsiţi dacă elevii lor vor abandona şcoala

Embed:

Profesorii s-ar putea să fie pedepsiţi, pentru că elevii abandonează şcoala. Asociaţii obşteşti din domeniu au cerut acest lucru Ministerului Educaţiei. Ei spun că fenomenul se întâmplă, de cele mai multe ori, pentru că elevii sunt trataţi necorespunzător.

Statisticile oficiale arată că la sfârşitul lunii august, 333 de copii, cu vârste cuprinse între 7 şi 16 ani, erau neşcolarizaţi. Mai multe organizaţii neguvernamentale din domeniul protecţiei sociale a copilului spun că profesorii sunt indiferenţi faţă de elevii care nu vin la ore.

"În momentul în care autorităţile şcolare nu vor fi penalizate pentru faptul că un copil nu vine la şcoală, vom avea pe masă cifra exactă a copiilor. Eu sunt mai puţin optimistă faţă de numărul de 333 de copii. Din punctul nostru de vedere, sunt mai mulţi copii de acest fel", a menţionat Mariana Ianachevici.

"Am şi acceptat propunerea colegilor noştri din sectorul asociativ. Şi în situaţia în care se va depista că ei au tratat cu indiferenţă copii, să-i supunem unor sanţiuni drastice", a declarat ministrul Educaţiei, Mihai Şleahtiţchi.

Ministrul spune că, iniţial, profesorii vor fi sancţionaţi prin avertizări, iar ulterior se va trece la forme mai grave. În prezent, părinţii sunt pedepsiţi pentru abandonarea studiilor de către copii. Aceştia primesc amenzi de la 100 până la 400 de lei. Ministerul Muncii pregăteşte un proiect de lege prin care cere ca amenda să fie majorată de la 500 la 1.000 de lei.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu