Producătorii din Franţa dau asigurări că englezii nu vor rămâne fără şampanie în cazul unei ieşiri fără acord a Marii Britanii din UE

Englezii nu vor rămâne fără şampanie în cazul unei ieşiri fără acord a Marii Britanii din Uniunea Europeană în 31 octombrie. Anunţul a fost făcut de mai mulţi producători din Franţa, care au vândut o cantitate mare de sticle de băutură, suficientă pentru a acoperi cererea un an, susţine purtătorul de cuvânt al Comitetului Producătorilor francezi de Vinuri Spumante, Tibo Le Mey.

Cu toate acestea, cantitatea de vin nu a fost precizată de către autorităţile franceze.

În prezent, Marea Britanie este cel mai mare importator de şampanie generând 17 la sută din exporturile de vin spumant din Franţa.

Recent, legea potrivit căreia divorţul Angliei de UE se amână până în 31 ianuarie 2020 a intrat în vigoare. În cazul unui Brexit fără acord, Marea Britanie ar putea fi lovită de un val de scumpiri care vor afecta industria energetică, piaţa de medicamente şi industria auto.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu