Procurorul general al Ucrainei şi-a dat demisia după moartea activistei Katerina Gandziuk

Embed:

Procurorul general al Ucrainei, Iuri Luţenko, şi-a depus marţi demisia după moartea unei militante anticorupţie în urma unui atac cu acid, relatează AFP.

"Voi prezenta astăzi o cerere de demisie preşedintelui" pentru a arăta că "nimeni nu se agaţă de putere", a declarat procurorul general Iuri Luţenko în faţa deputaţilor, cerându-le să "examineze această chestiune" în cursul acestei săptămâni, scrie Agerpres.ro.

Potrivit legii ucrainene, procurorul general îşi prezintă demisia şefului statului, care o înaintează apoi Parlamentului spre aprobare. Preşedintele Petro Poroşenko nu a anunţat nimic în legătură cu intenţiile sale.

Iuri Luţenko, în funcţie din 2016, a calificat drept o "campanie de comunicare" acuzaţiile împotriva puterii care s-au intensificat după decesul Katerinei Gandziuk, 33 de ani, aceasta numărându-se printre câţiva zeci de militanţi ucraineni agresaţi în ultimele luni.

Societatea civilă şi politicieni acuză autorităţile că încurajează astfel de atacuri nefăcând nimic pentru a-i pedepsi pe făptaşi.

Militantă şi consilieră a primarului din Herson (sud), Katerina Gandziuk, a denunţat corupţia în cadrul filialei regionale a Ministerului de Interne ucrainean şi a fost atacată la sfârşitul lunii iulie, când un necunoscut a aruncat asupra ei aproape un litru de acid sulfuric.

Ea a fost spitalizată în stare "gravă", cu arsuri pe mai mult de 30% din suprafaţa corpului său.

Potrivit vesti.ukr, Katerina Gandziuk a decedat în urma unui cheag de sânge, după o serie de intervenţii chirurgicale la care a fost supusă în urma atacului.

Moartea sa a creat un şoc în Ucraina şi printre partenerii occidentali ai Kievului. Uniunea Europeană şi Statele Unite au cerut autorităţilor ucrainene să pună capăt atacurilor împotriva societăţii civile.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu