Procurorii care au cerut mită de 200.000 de euro au fost trimişi în arest preventiv pentru 30 de zile

Embed:

Patru persoane, printre care doi procurori, care ar fi pretins două sute de mii de euro de la trei oameni de afaceri, îşi vor petrece următoarele 30 de zile după gratii. Decizia de plasare în arest a fost fost pronunţată magistraţii oficiului Buiucani al Judecătoriei Chişinău.

Cel de-al cincilea învinuit va fi cercetat în stare de libertate, deoarece a fost dispus să colaboreze cu anchetatorii.

Procurorul Roman Clim nu s-a prezentat în faţa magistraţilor. El a fost reprezentat de doi avocaţi, care au fost scumpi la vorbă.

Celălalt procuror, Eugen Tifoi, a venit la judecătorie escortat de ofiţerii CNA.

"- Ce sumă v-a revenit? - Nimic", a declarat Eugen Tifoi. 

Un alt învinuit în acest caz este Valentin Samoil, şeful adjunct al Direcţiei crimă organizată din cadrul Inspectoratului Naţional de Investigaţii.

"În momentul de faţă, nu comentez nimic", a spus Valentin Samoil. 

"Probe în vederea învinuirii, care ar arăta direct că anume el a comis infracţiunea dată nu există. Chiar şi denunţătorii la pornirea urmăririi penale nu au arătat la clientul meu", a spus avocatul Radu Cijicenco.

De cealaltă parte, procurorul anticorupţie Mihail Ivanov afirmă că cele cinci persoane au pretins două sute de mii de euro de la trei oameni de afaceri, cercetaţi pentru evaziune fiscală, însă au primit, până la urmă, o sumă de aproape trei ori mai mică.

"- Potrivit probelor administrate în cadrul urmăririi penale a fost stabilit că au fost extorcaţi şi primiţi 70.000 de euro şi 6.000 de dolari", a spus Mihail Ivanov, procuror anticorupţie.

În schimbul banilor, suspecţii urmau să-i scoată din arest pe businessmani şi să-i scape de urmărirea penală.

Mai mult, aceştia le-ar fi întors o parte dintre obiectele ridicate în timpul percheziţiilor şi le-ar fi recalificat infracţiunea din evaziune fiscală în fals în acte.

Învinuiţii riscă până la 15 ani de închisoare.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu