Procedurile de eliberare a actelor de identitate se simplifică. MODIFICĂRILE REGULAMENTULUI, aprobate (DOC)

Guvernul a aprobat modificări în Regulamentul privind eliberarea actelor de identitate şi evidenţă a locuitorilor, în sensul simplificării procedurile de obţinere a actelor de identitate, transmite IPN.

Astfel, la solicitarea actelor de identitate, nu se va mai cere prezentarea certificatelor de stare civilă, dar fiind că informaţia respectivă se conţine în Registrul populaţiei şi în alte registre. De asemenea, nu va fi nevoie de documentele care confirmă dreptul asupra proprietăţii (locuinţei). Aceste date se regăsesc în registrul bunurilor imobiliare.

Cetăţeanul poate deţine două paşapoarte, cu condiţia că datele din acestea sunt identice.

Modificările operate prevăd şi posibilitatea de achitare a tarifelor şi taxelor pentru serviciile prestate prin instrumente electronice, fără să fie solicitată dovada pe suport de hârtie.

 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu