Procedura de perfectare a actelor, simplificată. Primul ghişeu unic va fi deschis la începutul lunii decembrie în raionul Străşeni

Embed:

Primul ghişeu unic pentru perfectarea actelor va fi deschis la începutul lunii decembrie în raionul Străşeni. Lucrările amenajare a centrului, care au demarat acum patru luni, sunt pe ultima sută de metri.

Muncitoii dau asigurări că reparaţiile vor fi gata în maximum două săptămâni:

"Montăm ultimele panouri de iluminare şi cu asta terminăm lucrul nostru".

"Facem ca peretele să fie pregătit pentru vopsit, şlefuim şi vopsim. Asta este ultima etapă".

"Asta se montează la fereastră, o să fie aici arhivă. În caz de furt, de una alta astea sunt un fel de precauţii".

Reprezentanţii Agenţiei Servicii Publice susţin că în cadrul instituţiei vor activa 21 de angajaţi.

"Va fi un ghişeu electronic unde persoana va apăsa serviciul necesar şi după aceasta el va fi îndreptat spre serviciul solicitat. Vor fi deja operatorii care vor fi responsabili fiecare de domeniul său", a declarat Pavel Şincariuc, şef departament menagement servicii publice ASP.

Pentru a reduce birocraţia, procedura de perfectare a actelor va fi simplificată.

"Cetăţenii nu vor prezenta la actele de identitate documentele de starea civilă, care se regăsesc în registrul de stat al populaţiei. Totodată, la înregistrarea persoanelor la domiciliu sau la viza de reşedinţă nu va fi necesară prezentarea documentelor ce confirmă dreptul la proprietate, pentru că aceste informaţii se regăsesc în registrul bunurilor imobile", a explicat Vitalie Ciolac, vicedirector "Agenţia Servicii Publice".

Oamenii se bucură că de acum înainte vor beneficia de servicii calitative:

"Va fi mai bine. Nu o să umblăm pe drumuri prin alte părţi şi cred că va fi bine".

"Va fi mai puţin timp, nu vom pierde mult timp pe chestiile acestea".

Următorul ghişeul unic va fi construit la Ceadîr-Lunga, iar ulterior astfel de centre vor apărea în toate raioanele.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu

EMISIUNI PUBLIKA »