Problemele vârstnicilor, în vizorul PDM. Care sunt prevederile democraţilor pentru a îmbunătăţi viaţa persoanelor în etate

Embed:

Majorarea pensiilor şi indemnizaţiilor pentru perioada rece a anului, extinderea listei de medicamente compensate şi acces gratuit la servicii medicale de calitate. Sunt doar câteva dintre prevederile programului PDM pentru a îmbunătăţi viaţa persoanelor în etate. Problemele vârstnicilor au fost discutate ieri în cadrul unui forum organizat de către democraţi.

La forum au participat aproximativ 800 de persoane în etate. În cadrul întrunirii, au fost prezentate soluţiile Partidului Democrat pentru a îmbunătăţi condiţiile de viaţă ale vârstnicilor.

"Partidul Democrat îşi propune să crească fondurile pentru sănătate, programul prevede un set minim de servicii medicale fără plată pentru pensionari şi extinderea listei de medicamente compensate pentru acestea. Se vor dubla fondurile de ajutorare pentru sezonul rece", a declarat preşedintele Organizaţiei Naţionale a Persoanelor în Etate a PDM, Nina Ţurcan.

Totodată, democraţii intenţionează să introducă renta agricolă pentru vârstnicii care nu-şi pot lucra pământurile, dar şi să dubleze pensiile.

"Pensiile putem să le plătim din impozite de la stat, nu plătesc nicăieri din casa partidului. Votaţi partidul nostru şi o să vă dăm pensii, votaţi partidul nostru şi noi o să dăm de lucru copiilor noştri acasă, iată ce vrem să spunem noi", a menţionat preşdintele de onoare a PDM, Dumitru Diacov.

Liderul PDM, Marian Lupu, a vorbit la forum despre relaţiile externe ale Moldovei.

"Republica Moldova trebuie să fie în relaţii bune atât cu Europa, cât şi cu ţările din CSI, adică Federaţia Rusă, Belarus, Kazahstan şi Azerbaidjan. Acest lucru este posibil", a precizat Marian Lupu.

Participanţii la întrunire speră că după alegerile parlamentare vor avea un trai decent, iar copiii lor vor putea reveni în ţară:

"Dacă ar avea un loc de muncă, bine plătit, astfel ca să poată întreţine şi familia lor şi să ne ajute pe noi, cei cu pensii mici".

"Vrem să fie locuri de muncă, tineretul să aibă unde învăţa, unde se odihni, pensii mai mari pentru persoanele care o duc mai greu".

În ţara noastră, pensia minimă este de 800 de lei.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu