Problemele salariaților în anul 2018. Patronii nu oferă angajaților suficientă siguranță la locul de muncă

Embed:

Cea mai mare problemă cu care se confruntă salariații este faptul că angajații nu le asigură siguranța la locul de muncă. În același timp, Confederația Sindicatelor, instituția care apără drepturile angajaților, nu are dreptul de a verifica condițiile de muncă ale acestora fără a anunța acest lucru în prealabil. Președintele instituției,  a cerut ca instituția să aibă dreptul de a efectua controale inopinate, pentru a putea preveni accidentele la locul de muncă.

Anul trecut, 17 oameni au decedat în accidente care au avut loc la locul de muncă și 36 au fost răniți grav. Tot în 2017, a intrat în vigoare reforma actelor permisive, prin care a fost micșorat numărul instituțiilor care pot efectua controale. Inspecția Muncii din cadrul Sindicatelor nu intră printre acestea, deși are scopul să asigure respectarea drepturilor salariaților.

"Inspecția Muncii a Sindicatelor nu a fost sub moratoriul dat, sub legea 131 și noi controlăm întreprinderile noastre, prezentăm informația la Inspecția Muncii. Au fost care încălcări: în primul rând, la locul de muncă, încălcarea cu diferite schele cu care se lucrează la înălțime", a menționat Oleg Budza, preşedintele Confederaţiei Sindicatelor din Moldova.

Lideri din sindicate din toată spun că muncitorii lucrează în condiții grele.

"Închipuiți-vă dumneavoastră, cei care ies la reparație, la deservirea rețelelor rutiere, condițiile în care lucrează, temperaturile de 40 de grade, asfaltul pe care ei îl aștern pe drumurile din țară. Oamenii aceștia necesită a fi protejați, necesită a fi asigurați cu tot necesarul", a spus Boris Rojnevschi, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Transportatorilor.


Astăzi, premierul Pavel Filip a anunțat că problema a fost discutată la Guvern și legislația va fi schimbată.

"Chiar dacă am discutat foarte mult, ați văzut acum am revenit iarăși la Inspecția Muncii, modificările deja au fost făcute în legislație, pentru că noi niciodată nu o să fim încăpățânați și noi nu vom zice niciodată: uite, așa și altfel nu facem și nu cedăm", a declarat Pavel Filip, premier.

Pentru al 11-lea an consecutiv, astăzi este marcată Ziua sindicalistului. Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova numără circa 400 de mii de membri.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu