Problemele din domeniul științei, dar și metodele de soluționare ale acestora, discutate de Pavel Filip și reprezentanții mediului științific

Problemele din domeniul științei, dar și metodele de soluționare ale acestora au fost abordate astăzi în cadrul întrevederii prim-ministrului Pavel Filip cureprezentanții Academiei de Științe a Moldovei (AȘM).

În cadrul ședinței, Pavel Filip a accentuat importanța mediului științific pentru țara noastră, dezvoltarea acestuia fiind asigurată, în prezent, prin implementareareformei în domeniul ştiinţei şi inovării. ,,Cu cât mai repede o să punem toate punctele pe „i”, cu atât mai repede va deveni clar pentru toți că a fost făcut un pas spre bine, spre optimizare și un pas care ar trebui să ne ajute. Asta înseamnă mai mulți bani pentru cercetare, mai mulți bani folosiți eficient. Am toată certitudinea că Academia de Științe va reveni la turații maxime”, a spus premierul.

În timpul discuției, au fost abordate probleme ce țin de reorganizarea domeniului de cercetare și inovare, dar și a Academiei de Științe. Prim-ministrul a menționat că echipa guvernamentală va întreprinde în continuare acțiuni pentru soluționarea problemelor administrative și de reglementarea juridică.

La rândul lor, reprezentanții Academiei de Științe a Moldovei au exprimat recunoștință  Executivului pentru susținerea științei de către stat și pentru implicarea în identificarea soluțiilor la problemele existente.

De asemenea, Pavel Filip a fost informat că la 24 ianuarie curent va avea loc Adunarea generală a AȘM, la care se va da start concursului pentru alegerea noului președinte al Academiei de Științe a Moldovei. Șeful Guvernului s-a arătat deschis pentru viitoarele colaborări cu membrii AȘM.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu