PROBLEME cu avioanele Boeing 737. Ce a descoperit Qantas la trei aeronave

Qantas a retras din serviciu trei dintre avioanele sale Boeing 737 după ce a descoperit fisuri, dar compania aeriană a precizat că nu va reține la sol toate avioanele de acest tip pe care le deține, scrie Guardian, citează hotnews.ro.

Trei astfel de aeronave au fost afectate de fisuri la structura dintre aripă și fuselaj supranumită "furculița de murături" din cauza formei ei:

Sindicatul inginerilor de zbor a spus joi că întreaga flotă de 737 ar trebui consemnată la sol. Dar, într-o conferință de presă ținută vineri dimineață, compania a susținut că a verificat toate avioanele vizate și nu va reține la sol și mai multe pentru a "minimiza perturbarea clienților".

Potrivit reglementărilor aviatice internaționale, avioanele 737 trebuie verificate pentru fisuri într-un termen de șapte zile, dacă au efectuat mai mult de 30.000 de zboruri. Aeronavele ce au între 22.600 și 30.000 de zboruri trebuie și ele verificate, dar în următoarele șapte luni.

La Qantas, toate cele trei avioane cu fisuri au între 22.600 și 30.000 de zboruri. Compania nu deține niciun Boeing 737 cu peste 30.000 de curse.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu