PRIVELIŞTE ULUITOARE şi SPECTACOL DE CULOARE. În Chişinău au înflorit magnoliile (FOTOREPORT)

Embed:

Primăvara scoate la iveală frumuseţile naturii. În parcurile din Chișinău au înflorit magnoliile. Datorită zilelor calde de la sfârşitul lunii martie, florile acestor arbori exotici s-au deschis mai devreme decât de obicei.

În fiecare primăvară, locuitorii Chișinăului merg în Parcul Dendrariu ca să admire înflorirea magnoliei. În total, pe teritoriul zonei de agrement cresc aproximativ 40 de soiuri de arbori.

"Această specie se numește 'Magnolia kobus'. Este una dintre primele forme plantate în parc. În funcţie de soiuri, arborii vor înflori până la începutul lunii iunie", a menţionat Anatol Braziţchii, cercetător ştiinţific.

Primele magnolii în Moldova au fost plantate în Parcul Dendrariu în anii 70-80 ai secolului trecut. Una dintre cele mai neobişnuite specii este "Susanna".

"Este o specie destul de originală, mai ales pentru iubitorii de culori neobişnuite. Culoarea clasică a magnoliei este roz pal, iar această este purpurie", a explicat Anatol Braziţchii.

Câţiva arbori de magnolia au înflorit şi în grădina Muzeului de Etnografie și Istorie Naturală. Mai mult de 10 ani aici creşte o magnolie galbenă și una mai rară, din specia "soulangeana".

Magnoliile pot fi văzute şi în mai multe curţi din Chişinău. Costul unui arbust poate ajunge la câteva sute de lei. Experții recomandă achiziționarea magnoliei în pepiniere specializate.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu