Principalele evenimente POLITICE ale săptămânii care se încheie

Săptămâna politică a fost marcată de vizita la Chișinău a premierului României, Victor Ponta, și de crearea în Parlament a comisiei speciale, care va elabora pachetul de modificări legislative pentru redresarea situației în agricultură. Detalii aflați în retrospectiva politică.

Luni, Curtea de Apel Chișinău a dispus menţinerea deciziei de ţinere în arest la domiciliu a omului de afaceri Ilan Shor.

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a avut, la Bender, o întrevedere cu șeful aşa-zisului legislativ din regiunea transnistreană, Mihail Burla. Cei doi au convenit asupra organizării, în premieră, a Zilei Internaționale a Copiilor la Chișinău, unde vor participa elevi de pe ambele maluri ale Nistrului.

Fostul ministru al Finanţelor Veaceslav Negruţa a fost condamnat, marți, la trei ani de închisoare cu suspendare, prentru abuz în serviciu în cazul Sandulachi.

Miercuri, premierul Chiril Gaburici i-a cerut Ministerului de Interne şi Procuraturii să investigheze condiţiile în care a fost semnat contractul de concesionare a Aeroportului Internaţional din Chişinău.

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, s-a întâlnit cu fermierii și i-a asigurat că vor fi găsite soluții pentru redresarea situației în domeniu.

Joi, la propunerea sa, deputații au creat o comisie specială care va elabora, până în data de 1 iulie, pachetul de modificări legislative în acest sens.

Tot joi, Rada Supremă de la Kiev a denunţat cinci acorduri cu Rusia, care prevedeau, între altele, transportarea echipamenului militar şi bunurilor necesare trupelor ruseşti dislocate în estul Moldovei. Ca urmare, militarii ruşi din regiunea transnistreană nu vor mai putea tranzita teritoriul ucrainean.

Premierul României, Victor Ponta, a efectuat o vizită oficială în Moldova. La Chișinău, Guvernele celor două state au semnat un memorandum în domeniul energetic.

Președintele țării, Nicolae Timofti, a participat, în perioada 21-22 mai, la cel de-al patrulea summit al Parteneriatului Estic de la Riga.

Vineri, două foşti reprezentanţi ai conducerii Băncii de Economii și trei oameni de afaceri au ajuns în izolatorul Centrului Naţional Anticorupţie pentru 72 de ore. Alţi doi doi au fost audiaţi în calitate de bănuiți.

Un ofiţer al armatei ruseşti, care intenţiona să intre în Moldova, a fost reţinut pe aeroportul din Chişinău. În bagajele lui a fost găsit echipament militar.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu