Prin dans și-au îndemnat semenii să meargă la vot

Embed:

Îndemnaţi la vot prin intermediul dansului. Circa 100 de tineri au dansat astăzi în Piaţa Marii Adunări Naţionale, încercând astfel să mobilizeze tinerii să participe la vot la 19 iunie. La acţiune au participat şi o pereche de miri. Acţiunea este organizată în cadrul unei campanii online cu genericul “+1 VOT”, iniţiată de utilizatorii reţelelor de socializare.

Potrivit organizatorilor acţiunii, astăzi a fost doar repetiţia generală a dansului preconizat pentru duminică, 19 iunie, în timpul căruia, tinerii vor forma un lanţ viu „+1 VOT” în Piaţa Marii Adunări Naţionale. "Duminică vom ieşi cu un număr mult mai mare decât am ieşit astăzi, pentru ca prin acest dans să reuşim să convingem alţi tineri ca în după amiaza zilei de duminică 19 iunie să vină la secţia de vot şi să voteze", a menționat Tudor Darie.

Tinerii care au participat la acţiune spun că astfel încearcă să-şi convingă semenii, în special pe cei indecişi să se prezinte la urnele de vot la 19 iunie.

La 19 iunie, în Chişinău dar şi în alte peste 500 de localităţi din ţară, va avea loc turul doi de scrutin pentru alegerile la funcţia de primar.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu