Primul reactor al celei mai vechi centrale nucleare a Franței a fost închis definitiv

Primul dintre cele două reactoare ale centralei nucleare din Fessenheim (est), cea mai veche din Franța, a fost debranșat sâmbătă, la ora 02:00 (01:00 GMT) de la rețeaua electrică, a anunțat compania de electricitate EDF, citată de AFP, citează hotnews.ro.

Este vorba de prima etapă de închidere a centralei de la granița cu Germania, nu departe de Elveția, și care a intrat în funcțiune în 1977.

Salariații, nemulțumiți de închiderea acestui prim reactor înainte de oprirea celui de-al doilea, prevăzută în 30 iunie, au amenințat inițial că nu vor aplica procedurile de decuplare a reactorului.

Dar în cele din urmă totul s-a derulat fără probleme. "Colegii noștri au trebuit să realizeze aceste proceduri care nu erau programate", a afirmat sâmbătă dimineața Jean-Luc Cardoso, sindicalist și unul dintre angajații vechi ai centralei. "Va exista o gaură de aer de 10 ani (înainte de deschiderea tehno-centralei care va înlocui centrala nucleară), acest lucru ne lasă fără cuvinte!".

Primarul din Fessenheim a acuzat că "începând de mâine vom începe să resimțim efectele închiderii centralei, cu plecări ale populației". Circa 40 de aleși locali au denunțat și ei sâmbătă dimineața închiderea reactorului.

Reactorul numărul 2 urmează să fie închis în 30 iunie. După aceea, evacuarea combustibililor uzați ar trebui să se încheie în vara lui 2023. Dar de-abia în 2040, în cel mai bun caz, se va încheia închiderea completă a centralei, un dosar inedit în Franța. Centrala devenise simbolul tuturor pericolelor energiei nucleare pentru opozanții atomului, francezi, germani și elvețieni, cu greve ale foamei și manifestații interminabile.

Alții denunță însă absurditatea de a te lipsi de această sursă de energie care nu emite dioxid de carbon.

Alte 12 reactoare, dintre cele 58 pe care le are Franța - al doilea mare parc nuclear din lume, după Statele Unite - urmează să fie oprite până în 2035, fără a antrena însă închiderea totală a centralelor, cum este cazul la Fessenheim.

Premierul Edouard Philippe a afirmat că oprirea centralei de la Fessenheim constituie "prima etapă în strategia energetică a Franței care vizează o reechilibrare progresivă" între diferitele tipuri de energii, cu o reducere progresivă a celei nucleare - cu o pondere de 70%, cea mai mare din lume - și creșterea ponderii energiilor regenerabile.
loading...

Lasă un comentariu