Primul preşedinte al Cehiei, Vaclav Havel, va fi dus azi pe ultimul drum

Embed:

Ceremonia funerară a fostului preşedinte ceh, Vaclav Havel, va avea loc, astăzi, în cea de a treia zi de doliu naţional. Funeraliile se vor desfăşura la Catedrala Sfântul Vitus din Praga şi vor fi oficiate de episcopul Vaclav Maly, un prieten al fostului preşedinte.

Mai mulţi lideri mondiali şi-au anunţat prezenţa la ceremonie. Printre aceştia se numără preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, secretarul american de stat, Hillary Clinton, împreună cu soţul său, fostul preşedinte american Bill Clinton, cancelarul german Angela Merkel, dar şi fostul preşedinte al Poloniei, Lech Walesa.

La începutul acestei săptămâni, sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Vaclav Havel a fost depus într-o fostă biserică din centrul vechi din Praga. Miercuri, acesta a fost adus în sala Vladislas din Castelul Praga, acolo unde pe 29 decembrie 1989, Havel a fost învestit în funcţia supremă. Aproximativ 600 de militari au însoţit sicriul la intrarea în castel, iar pe străzi au ieşit peste 10.000 de oameni.

Fostul preşedinte al Cehiei, Vaclav Havel, a murit duminică, la vârsta de 75 de ani. Oficialul, care în ultimii ani a avut numeroase probleme de sănătate, a decedat din cauza unor complicaţii pulmonare. Lider al "Revoluţiei de catifea" din 1989, Havel a petrecut mai mulţi ani în închisoare, în vremea comunismului, pentru acţiunile sale împotriva regimului. Scriitor şi dramaturg, Vaclav Havel a fost preşedinte al Cehoslovaciei între 1989 şi 1992 şi primul preşedinte al Cehiei.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu