Primul interviu al unui soldat care a participat la lichidarea lui bin Laden. VEZI DEZVĂLUIRILE

Embed:

A fost nevoie să treacă aproape 10 ani de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 pentru ca autorităţile americane să îl lichideze pe teroristul numărul unu, Osama bin Laden. Iar la peste un an de la raidul în care a fost ucis fostul lider al reţelei teroriste Al-Qaeda, autorul cărţii despre această operaţiune a acordat primul interviu, dezvăluind informaţii pe care Pentagonul n-ar vrea ca lumea să le afle.

Membrul forţelor speciale de elită din cadrul Marinei Statelor Unite, care a scris cartea "O zi dificilă" cu pseudonimul Mark Owen, a acordat primul interviu unui post de televiziune american. Vocea i-a fost modificată, iar faţa acoperită, astfel încât să nu îi fie dezvăluită identitatea.

Militarul a declarat încă o dată că Osama bin Laden, care s-a refugiat în localitatea Abbottabad din Pakistan, a fost ucis imediat de trupele de comando. Declaraţia contravine versiunii Pentagonului, care afirmă că acesta a fost împuşcat abia în momentul în care a fugit pentru a lua ceva din dormitorul său, sugerând că ar fi fost vorba de o armă. 

Militarul făcea parte din echipa SEAL 6 şi se afla în elicopterul care s-a prăbuşit în timpul raidului. Tot el a fost cel care a ajuns în dormitorul fostului lider Al-Qaeda, pe care l-a împuşcat şi apoi a făcut fotografii cu bin Laden după moartea sa pentru a-i confirma identitatea. 

Potrivit autorului cărţii, casă unde locuia bin Laden era plină cu hărţi şi documente. 

Militarul a fost decorat cu distincţia Inima Purpurie pentru rana suferită în timpul raidului şi a primit medalia Steaua de Argint. Ministerul american al Apărării îl ameninţă pe fostul militar cu darea în judecată din cauza încălcării condiţiilor de confidenţialitate prevăzute în contractul de muncă.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu