Primii procurori, învinuiți de pierderea unui proces la CEDO, apar astăzi în fața magistraților

Embed:

Primii doi procurori, învinuiţi de pierderea unui proces la CEDO împotriva Moldovei, riscă să plătească despăgubiri de 17.000 de euro. Şedinţa de judecată în cazul celor doi anchetatori de la Călăraşi va avea loc astăzi.

Instanţa ar putea pune sechestru şi asupra bunurilor şi proprietăţilor învinuiţilor. 

În faţa magistraţilor vor apărea procurorii Igor Chiriac şi Ion Teţcu.

Potrivit anchetei, din vina celor doi Moldova a pierdut la CEDO 17.000 de euro în cadrul unui dosar privind violenţa domestică.

Procurorii nu au comentat deocamdată învinuirile.

Despre faptul că funcţionarii vinovaţi de pierderea dosarelor la CEDO vor fi acţionaţi în judecată a anunţat încă în luna ianuarie ministrul Justiţiei, Vladimir Cebotari. Iniţierea acestui proces este o premieră pentru Moldova.

La prima etapă, în instanţă vor fi atacaţi 37 de procurori şi judecători, din vina cărora Moldova a fost obligată să achite în jur de două milioane de lei.

Este vorba inclusiv despre violenţă domestică, revizuirea ilegală a verdictului final, arest preventiv ilegal, publicarea datelor cu caracter personal şi examinarea dosarelor în lipsa reclamantului.

În 2015, la Înalta Curte de la Strasbourg au fost depuse 31 de plângeri împotriva Moldovei.

În 19 dintre aceste cazuri statul a fost condamnat, în 12 - părţile au ajuns la o înţelegere. Potrivit datelor Centrului de resurse juridice, Moldova a pierdut până acum la CEDO 315 dosare.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu