Primii candidaţi, care intenţionează să lupte pentru funcţia de primar al Capitalei

Au mai rămas două luni până când locuitorii Capitalei își vor alege primarul. Astfel, mai mulți candidați și-au anunțat intenția de a lupta pentru fotoliul de edil al municipiului Chişinău. 

Printre cei care și-au anunțat candidatura se numără Gheorghe Costandachi, președintele Centrului Social-Politic European. Acesta a declarat că va candida independent. Costandachi le-a cerut reprezentanţilor partidelor  extraparlamentare, societății civile, experților, oamenilor de afaceri să-i acorde încredere și suport.

Un alt candidat este Vitalie Marinuță, Secretarul general al Partidului Verde Ecologist din Moldova, fostul Ministru al Apărării. "Avem toată încrederea în capacitățile administrative și manageriale ale candidatului desemnat, considerând că anume dumnealui este persoana de care are nevoie capitala noastră în această perioadă de dezvoltare.", se arată în mesajul formaţiunii. 

Uniunea Salvați Basarabia (USB) l-a înaintat pe preşedintele formaţiunii, Valeriu Munteanu, fostul Ministru al Mediului. În aceste alegeri, USB, în frunte cu Munteanu, vor lupta împotriva "coaliției nenaturale dintre Blocul ACUM și PSRM".

De asemenea, în cursa pentru fotoliul de primar s-ar putea înscrie şi Mihail Bagas, fostul consilier al Silviei Radu, în perioada când exercita mandatul de primar Interimar al capitalei. Acesta a anunţat că va candida la alegerile locale din 20 octombrie la primăria Chişinău. 

Şi ex-primarul de Chişinău, Dorin Chirtoacă, a declarat că va candida din nou pentru şefia Capitalei din parte Partidului Liberal.

Partidele de la Guvernare deocamdată nu au anunţat oficial candidaţii. Totuşi, reprezentanţii Blocului ACUM au declarat în presă că la alegerile pentru funcţia de primar al municipiului Chişinău va candida Andrei Năstase. Totodată, socialiştii spun că în data de 30 august vor numi candidatul PSRM, dar cel mai probabil acesta va fi Ion Ceban. 

PUBLIKA.MD amintește că alegerile locale în toată ţara se vor desfăşura în data de 20 octombrie. 

 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu