Primele declaraţii ale vicepreședintelui PDM, Alexandru Cauia, după întâlnirea între PSRM şi PDM (VIDEO)

Embed:

Primele declaraţii ale vicepreședintelui PDM, Alexandru Cauia, după întâlnirea între PSRM şi PDM. Acesta a spus că nu este niciun partid nou şi nu se vorbeste despre o coaliţie încă.

"Este doar o discuţie fără nici un fel de partid nou, fără nici un fel de coaliţie, este doar o discuţie.

Despre ce s-a discutat? Cine a participat?

– Despre foarte multe lucruri simpatice a vorbit şi domnul preşedinte, Dodon şi domnul preşedinte Filip.

Se discută despre formarea unei coaliţii cu PSRM?

– Se discută despre multe lucruri pentru binele tuturor cetăţenilor din Republica Moldova. Nu despre coaliţie încă. Noi nu am participat în format de deputaţi, noi  am participat în format de Birou Executiv pe care l-am votat sâmbătă la Consiliul Naţional Politic", a spus vicepreședintele PDM, Alexandru Cauia.

PUBLIKA.MD aminteşte că la Parlament a avut loc o întâlnire la care au participat Președintele țării, președintele Parlamentului, primul ministru, precum și conducea PSRM și PDM, la nivel de președinți și vicepreședinți.

Principalele teme de discuție au fost legate de activitatea parlamentară și guvernamentală în perioada următoare, inclusiv cu privire la lansarea unor proiecte ample, pe termen mediu și lung, care vizează îmbunătățirea continuă a vieții cetățenilor.

La întâlnirea de lucru au fost discutate și problemele abordate de cetățeni în cadrul vizitelor întreprinse în teritoriu de reprezentanții Președinției, Guvernului, Parlamentului.

loading...

Lasă un comentariu