Primăvara începe cu primele flori. Lalelele au început a înflori la Bardar

Embed:
Primăvara îşi trimite primii vestitori.

În satul Bardar din raionul Ialoveni au înflorit lalelele și narcisele. Special pentru sărbătorile care se apropie, fermierii pregătesc primul lot de flori, astfel ca îndrăgostiţii, pe 14 şi 24 februarie, dar şi femeile în zilele de 1 şi de 8 martie să aibă parte de surprize frumoase.

Familia Luchiţa cultivă flori de 20 de ani. Pe două hectare de teren din satul Bardar cresc lalele și narcise din bulbi autohtoni. Pentru ca o lalea să înflorească chiar în perioada sărbătorilor de primăvară, planta are nevoie de un tratament special.

"Bulbii sunt scoşi în fiecare an, pentru a-i separa, ca să crească mai bine. Bulbii mari sunt puşi la frigider, unde temperaturile sunt scăzute. În aceste condiții, plantele creează substanțe speciale - fitohormoni - care sunt necesare pentru dezvoltarea florilor.", spune Gheorghe Luchiţa, fermier.

După congelare, o parte dintre bulbi sunt plantaţi în teren deschis, iar altă parte - în seră, unde temperaturile sunt de 15 grade. Familia Luchiţa crește aproximativ 40 de soiuri de narcise și 80 de soiuri de lalele.

Lalelele se vând cu preţuri între 6 și 8 lei, iar narcisele costă 7 lei, dar preţul va scădea spre mijlocul sezonului.


Lalelele şi narcisele înfloresc doar o dată pe an, de la mijlocul lunii februarie și durează până la sfârșitul lunii aprilie. Pentru că nu se folosesc îngrăşăminte, iar bulbii sunt cultivaţi în Moldova, florile se mențin în apă mai mult decât cele de import.

"Dacă adăugăm în apă ceva împotriva bacteriilor, de exemplu, acid boric, sau punem o lingură de argint, atunci florile rezistă cu o săptămână mai mult. Iar dacă adăugăm puţin zăhar, perioada de înflorire la balcon se va prelungi.", a mai spus Gheorghe Luchiţa.

În limba culorilor, laleaua roșie simbolizează declaraţie în dragoste, roz este simbolulu fericirii și bucuriei, iar cuoarea albă simbolizează sensibilitatea și puritatea.

Iar laleaua galbenă, contrar miturilor, nu simbolizează separarea, ci zâmbetul persoanei iubite. În satul Bardar din raionul Ialoveni pot fi găsite lalele pentru toate gusturile și de orice culoare. Veniţi, alegeţi și dăruiţi-le celor dragi.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu