Primarul oraşului Floreşti este suspectat că ar fi provocat un accident, în urma căruia un bărbat a fost grav rănit

Embed:

Primarul oraşului Floreşti, socialistul Iurie Gangan, este suspectat că ar fi provocat un accident, în urma căruia a fost rănit grav un bărbat de 58 de ani din satul Alexeevca, din aceluiaşi raion.

Incidentul a avut loc în data de 6 noiembrie, în jurul orei 18:30. Poliţia spune că bărbatul ar fi fost lovit în timp ce strângea de pe carosabil morcovii care i-au căzut din pungă. Bărbatul este internat la Spitalul raional Florești.

Potrivit directorului instituţiei medicale, Valeriu Nichiforciuc, victima a suferit o fractură la coapsă, iar starea sa este gravă, dar stabilă.

Oamenii legii susţin că victima se afla în stare de ebrietate, însă evită să spună numele şoferului. În acelaşi timp, poliţia a confirmat că maşina implicată în accident a fost ridicată, are câteva zgârâieturi şi urmează să fie supusă unei expertize.

Solicitat de postul nostru de televiziune, proaspătul primar al oraşului Floreşti, Iurie Gangan, a confirmat că se afla la volan în acea seară, însă neagă că ar fi fost implicat într-un accident. Potrivit acestuia, bărbatul era culcat pe marginea carosabilului, iar o femeie aduna morcovii căzuţi din pungă.

El ar fi coborât din maşină şi ar fi dat victima la o parte ca să nu fie lovită de alte autoturisme. În zonă au venit mai mulţi săteni, care au anunţat oamenii legii despre incident. Cât despre zgîrieturile de pe maşina sa, socialistul spune că acestea sunt vechi de doi ani. Ancheta urmează să stabilească toate circumstanţele producerii accidentului.

Lasă un comentariu