Primarul din Hârtopul Mare, BĂTUT CRUNT CU BÂTELE de persoane necunoscute

Embed:

Primarul comunei Hârtopul Mare din raionul Criuleni, Anatolie Delimarschi a fost bătut aseară de către doi necunoscuți. Ei l-au atacat cu o bâtă, apoi au urcat într-un automobil și au fugit. Victima a fost internată la Institutul de Medicină Urgentă. 

Primarul a fost atacat la ieşirea dintr-un magazin. El a vrut să intre în mașină când unul dintre agresori l-a lovit. Edilul susține că totul a fost pus la cale de un consilier local şi proprietarul unei brutării din localitate.

Anatolie Delimarschi susţine că a fost ameninţat în nenumărate rânduri.

Din cauza loviturilor puternice, edilul a fost internat în secţia Neurologie a Institutului de Medicină Urgentă.

"După prima investigaţie a fost depistată comoţie cerebrală şi o fractură a osului inferior al maxilarului drept În prezent starea lui este gravă, dar stabilă, este sub tratament şi monitorizare", a precizat purtătorul de cuvânt al Institutului de Medicină Urgentă, Petru Craveț.

Acum, primarul se gândeşte să-şi dea demisia pentru a nu-şi pune în pericol familia. Între timp, poliţia din Criuleni a deschis un dosar penal pentru huliganism.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu