Primarul Chișinăului Dorin Chirtoacă, din nou audiat la Procuratura Generală

Primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, a fost audiat din nou, de către procurori, în calitate de martor în dosarul penal privind moartea lui Valeriu Boboc. După audieri, primarul a menţionat că a prezentat procurorilor o copie a certificatului de deces a lui Valeriu Boboc, eliberată în urma expertizei medico-legale. El susţine că deţine copia certificatului de deces încă din ziua înmormântării lui Valeriu Boboc.

De asemenea, primarul general a menţionat că a recunoscut, din imaginile video din noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009, 27 de poliţişti, precizând numele acestora.

PUBLIKA.MD aminteşte că la finele săptămânii trecute, primarul Dorin Chirtoacă a mai fost audiat în calitate de martor în dosarul penal pornit în urma morţii lui Valeriu Boboc.

loading...

Lasă un comentariu