Primarul Capitalei nemulţumit de subalterni

Comercianţii de la o hală de carne din Piaţa Centrală, care au înşelat la cântar doi cumpărători, trebuie să fie sancţionaţi, la fel ca şi administratorul halei. Este solicitarea primarului Capitalei, Dorin Chirtoacă. Totodată, numele poliţistului care a refuzat să-i ajute pe cei doi tineri să-şi găsească dreptatea trebuie să fie făcut public. Declaraţiile au fost făcute în cadrul şedinţei săptămânale a serviciilor Primăriei. Imaginile în care doi tineri se plâng că au plătit pentru aproape 4 kg de pulpe, dar li s-a dat cu jumătate de kilogram mai puţin, au fost difuzate ieri, de ProTV.

„Este vorba despre fosta hală nr.1de carne, al cărei administrator este SRL Comax, un agent privat. Piaţa Centrală nu are nimic acum cu administrarea halei. Marfa procurată de acolo a fost verificată la cântarul de control instalat în sectorul de fructe al pieţei, care se află în apropiere de această hală”, a comunicat un responsabil din cadrul Întreprinderii Municipale „Piaţa Centrală".

Potrivit  şefului poliţiei municipale, Silviu Muşuc, comerciantul care a înşelat la cântar va achita o amendă în mărime de la 25 la 50 de unităţi convenţionale. Totodată, cumpărătorii  nu trebuiau să se adreseze unui poliţist care asigură ordinea publică în perimetrul Pieţei Centrale, deoarece acesta nu are dreptul să intervină în astfel de cazuri.

Primarul Capitalei nu s-a mulţumit, însă, cu un asemenea răspuns. El a cerut ca până diseară, incidentul din hala de carne să fie soluţionat definitiv.

"Încălcarea a fost evidentă şi nu trebuia multă pricepere pentru a o demonstra, însă reacţia autorităţilor până la ora actuală este zero, în condiţiile în care puteau să fie depistate persoanele vinovate şi pedepsite. Nu mi se pare relevantă pedepsirea doar a vânzătorilor. Eu înţeleg 100 de grame, dar chiar jumătate de kilogram? Sunt sigur că nu e singurul caz", a subliniat Dorin Chirtoacă.

Acesta a cerut responsabililor de la Direcţia comerţ a Primăriei să suspende activitatea agentului economic SRL Comax şi abia după verificarea situaţiei să se decidă asupra soartei de mai departe a acestuia. Mai mult, în opinia lui Chirtoacă, vânzătorii care apar în imagini urmează a fi sancţionaţi nu doar pentru înşelare la cântar, dar şi pentru deposedare de bunuri.

În plus, edilul a solicitat "să fie făcut public numele poliţistului care a declarat că nu poate interveni".

De asemenea, urmează a fi verificate cântarele tuturor agenţilor economici care activează în pieţele agroalimentare din Capitală, dar şi a fi mărit numărul cântarelor de control.

 

 

 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu