Primăria şi transporatatorii au decis: Pasagerii ar putea plăti mai mult pentru călătoria cu microbuzul prin Chişinău (VIDEO)

Embed:

Taxa pentru o călătorie cu microbuzul ar putea creşte cu un leu. Este compromisul la care au ajuns reprezentanţii Primăriei şi transportatorii, în cadrul unei întrevederi desfăşurate astăzi. Totuşi, o decizie finală în acest sens va fi luată de Consiliul Municipal Chişinău.

Reprezentanţii Direcţiei transport a Primăriei au elaborat un proiect privind majorarea preţului pentru călătoria cu maxi-taxi care va fi supus dezbaterilor la următoarea şedinţă a Consiliului municipal.

"Posibil să fie acceptată în primă fază dar cu anumite condiţionări sau angajamente pe care trebuie să şi le asume operatorii de transport", a declarat seful adjunct a direcţiei transport, Vitalie Butucel.

"Transportatorii cer o majorare mai mare, cred că CMC o să vadă şi o să dea aşa cum o să considere că este suficient. O să începem puţin. Majorăm cu un leu, iar ei câteva din cerinţe se obligă să le respecte", a spus consilierul PL Iurie Topală.

Transportatorii ameninţă cu grevă, în cazul în care autorităţile municipale nu vor accepta majorarea:

"Transportatorii riscă să dea faliment, deoarece taxele actuale nu acoperă cheltuielile microbuzelor de linie", a susţinut administratorul companiei de transport Nicolae Serdneac.

"Transportatorii de rutele interurbane au reuşit după mulţi ani să majoreze tariful doar prin hotărârea instanţei de judecată. Eu nu aş vrea ca să ajungem şi noi, deşi e de asemenea o cale legală", a spus preşedintele Asociaţiei transportatorilor privaţi, Ion Mămăligă.

Posibilele scumpiri îi îngrijorează pe locuitorii capitalei:

"Cred că trei lei deja este o sumă binevenită pentru dumnealor. Eu nu văd sensul majorării".

"Va fi scump, dar leafa nu e aşa mare. Îmi trebuie să ajung până acasă cu două microbuze, încolo şi încoace, dar am şi copil".

"Toţi stau în picioare şi cinci lei nu face. Să fie peste fiecare cinci minute, dacă să fie cinci lei".

Cea mai recentă majorare a taxei pentru călătoria cu microbuzul, de la doi la trei lei, a avut loc în anul 2006.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu